Interviu cu Ion Sturza: Semnarea acordurilor de la Vilnius – un pas foarte mic într-o direcție foarte corectă. Radio Europa Liberă. 19.11.2013.

120

Europa Liberă: Odată cu parafarea și ulterior cu semnarea Acordului de Asociere, destinul este pecetluit și este ireversibil acest vector al politicii externe al țării și integrarea europeană?

Ion Sturza: „Nu, bineînțeles că nu. Este doar un pas foarte mic într-o direcție foarte corectă… Parafarea și semnarea unui acord de asociere nu înseamnă propriu-zis un proces finalizat de integrare europeană, sunt abia-abia primele premise. Va fi un efort enorm, politic, economic al societății pentru a demonstra că noi real vrem nu doar să beneficiem de granturile europene, dar să împărtășim și valorile europene. Aici va fi cu mult mai greu.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă să împărtășim valorile europene?

Ion Sturza: „Să fim o țară real democratică în care omul este în capul mesei, unde i se respectă drepturile, unde nu există corupție. Justiția selectivă este doar o parte din reforma justiției despre care vorbim astăzi. Trebuie să vedem ce se întâmplă și în statele care deja sunt în interiorul Uniuni Europene, dar unele dintre ele în continuare sunt supravegheate foarte atent de către Uniunea Europeană, în efortul de a combate corupția, crima organizată. Acestea sunt lucruri foarte sensibile pentru europeni. Eu am multe temeri că semnarea propriu-zisă a Acordului de Asociere nu va însemna automat și liberalizarea regimului de vize.”

Europa Liberă: Atunci să nu credem în declarația pe care a făcut-o domnul Barroso, președintele Comisiei Europene, atunci când a spus că Bruxellesul va cere ridicarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni?

Ion Sturza: „Bruxellesul cere, de câțiva ani, și ridicarea regimului de monitorizare a Bulgariei și României, intrarea în zona Schengen.”

Europa Liberă: Ce factor politic poate juca aici un rol decisiv?

Ion Sturza: „Moldova are noroc. Am impresia că se repetă situația din 99, când era curtată de europeni pe criterii politice și nu pe criterii de performanțe, că nu eram noi mai buni atunci… Deci vreau să vă spun că astăzi situația este exact aceeași. Pe criterii politice noi putem să avansăm foarte mult inclusiv în domenii pragmatice, în liberalizarea regimului de vize. Ar trebui să fim mai răbdători și un pic mai corecți în rapoartele noastre cu Uniunea Europeană. Deși, încă odată, va rămâne riscul ca țările membre ale Uniunii Europene să blocheze anumite procese, inclusiv din interes intern. La mijloc e politica anti-migrațională în Anglia, în Franța. Franța este foarte reticentă în extinderea facilităților pe vize și a Schengen-ului pentru multe țări.”

Europa Liberă: Dar situația ar fi interpretată ca un eșec și pentru demnitarii de la Bruxelles care au tot venit la Chișinău și au făcut promisiuni.

Ion Sturza: „Nu. Ei au făcut promisiuni, în condițiile în care se respectă X, Y, Z angajamente. Deci, tehnic vorbind, Moldova și-a îndeplinit promisiunile, indiferent de calitate sau de alte aspecte. Tehnic vorbind, însă mai este și componenta politica.”

Europa Liberă: Dar această componentă politică ce înseamnă?

Ion Sturza: „Țările vor să vadă primii pași de implementare, cel puțin. Reducerea corupției va fi punctul numărul unu pe agendă. Pentru că real europenii se gândesc și din alte puncte de vedere: „Voi aveți punctele migraționale, aveți vamă, aveți pașapoarte biometrice, dar cine poate să ne garanteze că funcționarii corupți din aceste instituții nu vor da pașapoartele pentru cetățenii non-EU?! Că vor controla rigid sistemul de frontieră?!”. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că frontiera între România și Moldova este astăzi, cred, cea mai bine păzită din punct de vedere tehnic, monitorizată de la satelit și terminând cu sisteme tehnice pe pământ. Dar aceasta nu înseamnă că oamenii care vor vrea fraudulos să ajungă în Europa vor trece peste Prut, cu barca. Ei vor încerca să treacă cu un pașaport fals, emis de către un funcționar corupt sau care va primi niște facilități, în rezultatul unei decizii judecătorești corupte. Deci, aici e problema, trebuie să demonstrăm că nu doar declarăm, dar și implementăm valorile europene.”

Europa Liberă: Într-un fel, lăsați să se înțeleagă că totuși faptul că Armenia a zis „nu” Parteneriatului Estic și semnării Acordului de Asociere, că deocamdată Ucraina este indecisă și acești factori favorizează pe moment Republica Moldova?

Ion Sturza: „Da. Din păcate, noi rămânem ultimii sau unicii în acest proces. Nu aș anticipa decizia finală cu Ucraina. Sunt doar niște declarații care nu vin din interiorul Ucrainei. Să mai avem răbdare.”

Europa Liberă: Să luăm în calcul ambele scenarii: dacă Ucraina merge la Vilnius și semnează și dacă nu semnează Acordul de Asociere. Ce se întâmplă cu Moldova?

Ion Sturza: „Nu se întâmplă nimic dramatic.”

Europa Liberă: Câștigă? Pierde?

Ion Sturza: „Bineînțeles că pentru noi mult mai bine ar fi, dacă am merge împreună cu Ucraina. Ucraina ar fi un spate pentru noi. S-ar exercita asupra Ucrainei mai multe presiuni externe decât asupra Moldova. Dacă rămânem de unii singuri, trebuie să o spunem sincer, suntem relativ o victimă ușoară. Aici chiar va trebui foarte multă coeziune, solidaritate și implicarea tuturor. Aceasta e pentru mine absolut clar.”

Europa Liberă: Ce fel de implicare a tuturor forțelor, dacă opoziția comunistă insistă tot mai mult pe vectorul pro-estic, pe această integrare euroasiatică?

Ion Sturza: „Opoziția comunistă, așa cum a fost în ultimii 10 ani, este un partid oportunist care exploatează oportunitățile. În 2005, erau mai interesați să exploateze oportunismul integrării europene, ei l-au și demarat, inclusiv negocierile pe Acordul de Asociere. Pe mine nu mă prea preocupă ceea ce spun sau ceea ce vor comuniștii. Pe mine mă preocupă ceea ce vor și ce spun cetățenii Republicii Moldova. Trebuie să fim absolut sinceri: în ultimele cinci sau șase luni, numărul celor care sunt pentru un alt vector decât european a crescut foarte mult, deja discrepanța este de 10 puncte între opțiuni. Nu este o egalitate, cum încearcă unii să ne inducă în eroare. Aceasta pe mine mă preocupă. Dar nu este o problemă a europenilor și pentru cetățeni nu a scăzut în atractivitate Europa. Este o problemă de imagine a exponenților ideii de integrare europeană. Ei s-au compromis, în mare măsură.”

Europa Liberă: Sunt voci care spun că toate puștile vor fi îndreptate spre Chișinău, în aceste următoare 10 zile. Moscova ar putea să tragă din greu. La ce evoluții putem să ne așteptăm?

Ion Sturza: „Bineînțeles, noi trebuie să ne așteptăm la anumite presiuni, de la cele banale sau chiar ridicole, gen interdicții la bomboane sau altceva, până la unele provocări puse, din timp, împotriva elitelor politice de la Chișinău, care vrând sau nevrând, s-au implicat în tot felul de afaceri… Deși eu le spuneam sincer, de la început: „Fiți atenți, că astăzi puteți relativ ușor să vă compromiteți, acceptând prietenia cuiva”. Aceasta eu cred că poate să fie cea mai mare problemă pentru Moldova.”

Europa Liberă: Moscova mai manipulează cu anumite forțe politice, lideri politici din Moldova?

Ion Sturza: „Ea niciodată nu a încetat să o facă. Dar nu este un lucru de care neapărat trebuie să ne temem. Până la urmă, noi trebuie să identificăm cine sunt prietenii și cine sunt dușmanii noștri și să-i tratăm respectiv…”

Europa Liberă: Dar știe Moldova cine îi sunt prieteni și cine îi sunt dușmani?

Ion Sturza: „Se știe foarte bine. Numai că noi cochetăm, în speranța că vom face dușmanii prieteni…”

Europa Liberă: Păi, domnul Voronin spunea că vițelul care suge de la două vaci are numai de câștigat…

Ion Sturza: „Da. Cred că el cunoaște mai bine, căci întotdeauna a jucat rolul de vițel.”

Europa Liberă: Are Moldova nevoie de un nou Acord cu Fondul Monetar Internațional?

Ion Sturza: „În anul viitor, nu. Anul viitor este un an electoral. Trebuie să facem totul, ca să fim pe placul electoratului… Fondul Monetar Internațional are niște condiții destul de rigide, tehnic vorbind, în care nu cred că se vor încadra autoritățile din Moldova.”

Europa Liberă: Deci, Moldova are de pierdut, dacă nu va fi acest acord?

Ion Sturza: „Și da, și nu. Cred că vor fi niște compromisuri și la nivel bilateral, și în relațiile cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar Internațional. Dacă Fondul Monetar Internațional va fi, să spunem așa, mai flexibil în condiționalitățile pentru anul viitor, atunci da, s-ar putea semna un acord provizoriu. Noi trebuie să înțelegem care sunt funcțiile Fondului Monetar Internațional. Pe de o parte, acesta furnizează lichidități pentru rezerva Băncii Naționale. Noi, cred că, chiar avem un exces de lichiditate sau de rezervă în valută. Pe de altă parte, ei dau un fel de bonitate pentru celelalte instituții că stabilitatea macroeconomică nu este în pericol. Poate că găsim o formulă.”

Europa Liberă: Această formulă cum se numește?

Ion Sturza: „Deci, acordul propriu-zis cu Fondul Monetar Internațional este un fel de audit, în care Fondul Monetar Internațional validează politica macro-economică, stabilitatea financiară. Cursul este în parametri, deficitul bugetar, inflația și alți câțiva parametri.”

Europa Liberă: Disciplina financiară e prioritară…

Ion Sturza: „Despre disciplina financiară vom vorbi un pic mai târziu. Acuma cred că sunt alte scopuri.”

Europa Liberă: Deci, da sau nu unui nou acord cu FMI?

Ion Sturza: „Nu este un imperativ pentru Republica Moldova, în anul electoral 2014.”

Europa Liberă: Dacă ați fi în fruntea guvernului, l-ați semna sau nu?

Ion Sturza: „Dacă vor fi condiții care mi-ar bloca scopul final de a câștiga alegerile, bineînțeles că nu.”