Dirk Schuebel: „Cu optimism privim spre anul 2014 când credem că relația moldo-comunitară va atinge un alt nivel”.Radio Europa Libera. 20.11.2013

107

Dirk Schuebel a fost șeful misiunii Uniunii Europene la Chișinău de unde, la terminarea mandatului, în toamnă, a preluat funcția de responsabil, în cadrul Uniunii Europene, pentru relațiile cu țările Parteneriatului Estic. Astăzi s-a aflat la Chișinău unde a participat la încă o acțiune de promovare a Uniunii Europene și a eforturilor Moldovei de integrare europeană. Ce avantaje are Republica Moldova din acordul de asociere pe care-l va parafa la Vilnius? l-a întrebat Valentina Ursu:

Europa Liberă: Summitul de la Vilnius nu va aduce capitalelor comunitare succesul la care se așteaptă: Armenia a renunțat, Ucraina cel mai probabil nu va semna Acordul de asociere și Liber schimb, în timp ce Republica Moldova și Georgia vor parafa Acordul, dar până la semnare rămâne cale lungă. Putem vorbi despre acest aranjament ca despre un succes sau mai degrabă ca despre un eșec? Și trebuie sau nu să fim surprinși dacă se înregistrează un eșec în Est?

Dirk Schuebel: „În primul rând, evident că nu suntem încântați de faptul că Armenia a decis să se alăture Uniunii Vamale după ce a negociat aproape trei ani și jumătate un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, însă respectăm decizia prietenilor armeni. În ceea ce privește Ucraina, concluzia Consiliului din decembrie 2012 rămâne valabilă și încă sperăm că în următoarele zile se vor adopta legile convenite, poate chiar mâine, de către Rada Supremă de la Kiev. Credem că Summitul va fi unul plin de rezultate, așa cum ne-am propus la început, iar în ceea ce privește Georgia și Republica Moldova cu siguranță vom parafa Acordul de Asociere, inclusiv cel de Liber Schimb, care cred că reprezintă un pas important în relațiile noastre bilaterale.”

Europa Liberă: Ce ar avea de câștigat Moldova și cetățenii acestei țări după parafarea și ulterior semnarea Acordului de Asociere? Pentru că mai sunt voci care spun că Rusia oferă piață de desfacere produselor moldovenești, gastarbeiterii moldoveni câștigă bine muncind în Federația Rusă și tot de acolo vin gazele… Iar Dvs, demnitarii occidentali, încercați să convingeți lumea că apropierea de UE înseamnă și mai multe beneficii. Care sunt acestea?

Dirk Schuebel: „Trebuie să înțelegem că ceea ce propunem noi Republicii Moldova, Georgiei sau altor țări din Parteneriatul Estic reprezintă o cooperare de durată la cel mai înalt nivel posibil. Desigur vă vom ajuta să implementați legile necesare în așa fel încât să crească încrederea oamenilor de afaceri dar și simplilor cetățeni în instituțiile statului. Astfel, sperăm că vom reuși să atragem mai mulți investitori, care să vină în Republica Moldova, să deschidă aici afaceri, având mai multă încredere în felul cum funcționează instituțiile de aici. De asemenea, aș vrea să spun că nu faceți aceste reforme pentru noi, cei din Uniunea Europeană, dar o faceți pentru proprii cetățeni. Astfel încât aceștia să aibă din nou încredere în instituțiile statului, imaginea cărora, din păcate, la moment este puțin știrbită.”

Europa Liberă: Președintele Comisiei Europene, dl Barroso, a declarat la Bruxelles că va cere țărilor membre abolirea regimului de vize pentru că Moldova a îndeplinit toate condiționările înaintate de UE. Condițiile tehnice sunt îndeplinite, dar decizia va fi una politică. O decizie politică e mai greu de adoptat?

Dirk Schuebel: „Suntem încântați de faptul că Republica Moldova și-a stabilit un set de măsuri foarte ambițioase pe care să le realizeze într-o perioadă scurtă de timp în ceea ce privește Planul de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Poate cel mai ambițios set de măsuri de până acum. Comisia de monitorizare a ajuns la concluzii pozitive săptămâna trecută în cel de-al 15-lea raport, și acum e de datoria Comisiei Europene să propună statelor membre să accepte schimbările regulatorii pentru a admite Republica Moldova în lista țărilor care vor beneficia de un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană”.

Europa Liberă: Deși ați anunțat că anul viitor moldovenii ar putea să călătorească fără vize în spațiul Uniunii Europene, nimeni dintre demnitarii occidentali nu se încumetă să numească o dată precisă. De ce?

Dirk Schuebel: „Eu sunt destul de optimist că acest obiectiv va fi atins într-o perioadă scurtă de timp, pe parcursul anului viitor, astfel încât cetățenii acestei țări să se poată bucura de avantajele Acordului, să se simtă adevărați cetățeni europeni. Cum am spus, sunt optimist că vom putea iniția acest proces cât mai rapid, însă desigur nu pot vorbi în numele tuturor țărilor membre, însă intuiția îmi spune că totul va fi bine pornind de la faptul că am vorbit cu reprezentanții mai multor țări europene care mi-au lăsat emoții pozitive din acest punct de vedere.”

Europa Liberă: Poate suna banal dar insist să spuneți și cu această ocazie dacă de obținerea regimului liberalizat de vize în spațiul UE se vor bucura și cetățenii din stânga Nistrului?

Dirk Schuebel: „Potrivit Acordului de liberalizare a regimului de vize orice cetățean care deține pașaportul biometric al acestei țări poate călători liber în spațiul Uniunii Europene, odată cu intrarea în vigoare a acestui document.”

Europa Liberă: Negociatoarea din partea Tiraspolului Nina Ștanski, propune includerea unei anexe la Acordul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între Republica Moldova și Uniunea Europeană în care s-ar conține mai multe prevederi ce țin de specificul regiunii transnistrene. E posibil așa ceva?

Dirk Schuebel: „Nu, desigur. Regiunea transnistreană este parte a Republicii Moldova și am stabilit anumite reguli în cadrul Acordului de Asociere, reguli care între altele au fost luate și cu participarea reprezentanților regiunii, care au fost prezenți la negocieri, deci prevederile acordului sunt valide și pentru malul stâng. Mâine, negociatorului-șef din partea delegației Comisiei Europene, Luc Devigne, va merge la Tiraspol pentru a discuta cu experții de acolo pentru a le răspunde la întrebări. Astfel, sperăm că regiunea va face uz de oportunitățile pe care le oferă Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Autoritățile de la Moscova practică amenințări de tip economic pentru a intimida fostele țări sovietice care doresc să adere la Uniunea Europeană. Ce se poate întâmpla dacă aceste presiuni vor deveni și mai accentuate? Cum ar trebuie să procedeze guvernarea de la Chișinău?

Dirk Schuebel: „Cred că am spus deja foarte clar că nu acceptăm presiuni din afară asupra țărilor din Parteneriatul Estic. Ele urmează să ia singure decizii despre încotro vor să se îndrepte, ce Acorduri vor să semneze. Astfel de presiuni credem că sunt inacceptabile și noi vom încerca să ajutăm țările să facă față acestor presiuni atunci când va fi nevoie.”

Europa Liberă: Cu doar câteva zile înainte de reuniunea de la Vilnius ce mesaj aveți pentru cei de la putere, dar și pentru simplul cetățean.

Dirk Schuebel: „Mesajul meu este: cu toți suntem în așteptarea Summitului de la Vilnius unde se vor lua decizii foarte importante pentru relația dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Cu optimism privim spre anul 2014 când credem că relația moldo-comunitară va atinge un alt nivel.”

Europa Liberă: După Vilnius urmează stabilirea noilor sarcini și bănuiesc că veți insista pe continuarea reformelor.

Dirk Schuebel: „Așteptăm că toate reformele lansate vor continua, în special reforma judiciară, cea a Ministerului de Interne, astfel încât să vedem reculate reale ale luptei împotriva corupției, inclusiv suntem în așteptarea developarea cazurilor de corupție la nivel înalt. De asemenea, vrem să vedem o îmbunătățire a mediului de afaceri, la care sperăm să contribuie și prevederile Acordului de Liber Schimb. Autoritățile cunosc care sunt așteptările noastre, deci sunt optimist că aceste reforme vor continua.”

Europa Liberă: Și pentru actualul guvern lupta împotriva corupției este o chestiune de durată. Va continua Bruxellesul să ceară rezultate în combaterea acestui flagel?

Dirk Schuebel: „Desigur, pentru că acest flagel reprezintă un impediment clar pentru realizarea tuturor reformelor propuse. Urmează să luptăm cu corupția pentru a asigura condiții egale pentru toată lumea, astfel încât oamenii să aibă încredere în justiție și în alte instituții ale statului. Din păcate, această încredere, la moment, nu există.”