Interviu în exclusivitate cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova Natalia Gherman.Radio Europa Liberă.19.11.2013

135

Europa Liberă: Doamnă ministră, tocmai ați revenit de la Bruxelles. Raportul Comisiei Europene privind liberalizarea regimului de vize cu Moldova a ajuns la concluzia că Chișinăul îndeplinește toate condiționalitățile stabilite. Și, prin urmare, executivul Uniunii Europene va propune ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii moldoveni cu pașaport biometric. A fost și anunțul făcut la Bruxelles de către președintele Comisiei Europene, domnul Barroso. Comisia Europeană precizează că va avansa propunerea privind ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii din Republica Moldova, se pare că imediat după summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Această încurajare vă obligă și mai mult la mobilizarea eforturilor pentru a duce la bun sfârșit reformele.

Natalia Gherman: „Recomandarea Comisiei Europene în privința liberalizării regimului de vize pentru cetățenii moldoveni înseamnă, în primul rând, recunoașterea efortului echipei guvernamentale și parlamentare care a fost depus, timp de trei ani și jumătate, în atingerea acestui obiectiv. Într-adevăr, s-a muncit foarte mult și ne bucură faptul că acest efort a fost observat și evaluat la justa valoare. Însă aveți dreptate, această apreciere înseamnă, în primul rând, mobilizarea continuă pentru toată clasa politică din Republica Moldova și pentru întreaga societate de a continua și de a promova reformele începute, astfel încât să fie finalizat procesul decizional în domeniul liberalizării regimului de vize cât se poate de repede, în 2014. Și, nu în ultimul rând, ca mecanismele instituționale create în domeniile aferente Planului de Acțiuni să fie sustenabile.”

Europa Liberă: Care e diferența între îndeplinirea condițiilor tehnice și luarea unei decizii politice?

Natalia Gherman: „Procesul decizional implică întotdeauna și condiționalitățile tehnice care au fost reflectate în Planul de Acțiuni pe domeniul vizelor între Republica Moldova și Uniunea Europeană, dar și anumite decizii pe plan eminamente politic. Or, Uniunea Europeană este un organism complex care evoluează, de asemenea, și este compus actualmente din 28 de state membre, fiecare stat membru având și un parcurs individual, o politică internă, destul de complicată uneori. Uniunea Europeană este afectată și de mai multe procese globale, de exemplu, criza financiară, criza economică, ale cărei consecințe au fost resimțite în afara Uniunii Europene și în Republica Moldova, de asemenea. Nu poți să nu iei în considerație toate aceste elemente, atunci când te gândești la un proces complex decizional.”

Europa Liberă: Despre abolirea regimului de vize se va stipula într-un document anume, la summit-ul de la Vilnius?

Natalia Gherman: „În declarația finală a summit-ului de la Vilnius se va face o evaluare a progreselor înregistrate de fiecare țară membră a Parteneriatului Estic, pe diferite segmente, în conformitate cu Planul de Acțiuni amplu care există între fiecare stat individual și Uniunea Europeană. Iată în ceea ce privește domeniul de mobilitate, bănuiesc, Republica Moldova va fi apreciată de către statele membre ale Uniunii Europene datorită faptului că a reușit să implementeze toate condiționalitățile Planului de Acțiuni în domeniul liberalizării regimului de vize.”

Europa Liberă: Careva din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene ar putea să exprime rezerve față de ridicarea acestui regim de vize?

Natalia Gherman: „În cadrul summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, nu va fi abordată problematica liberalizării regimului de vize într-un mod individual pentru un stat partener. Însă după summit, Comisia Europeană s-a angajat să prezinte propunea legislativă Consiliului Statelor membre ale Uniunii Europene și Parlamentului European, după cum presupune procedura existentă în Uniunea Europeană. Deocamdată nu ne așteptăm la reacții negative din partea niciunuia dintre statele membre ale Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Ați revenit de la Paris. Franța susține abolirea regimului de vize pentru Moldova?

Natalia Gherman: „Poziția franceză a fost foarte clar exprimată. Franța va studia foarte atent recomandarea Comisiei Europene care a fost sonorizată de către președintele Comisiei Europene, domnul Barroso, pe data de 15 noiembrie.”

Europa Liberă: Domnul Barroso a zis că va cere. A cere înseamnă să obții ceea ce ceri?

Natalia Gherman: „Bineînțeles, Comisia Europeană, după ce a lucrat împreună cu Republica Moldova, timp de trei ani și jumătate, și a evaluat aceste eforturi făcute de noi, este cointeresată ca recomandarea Comisiei Europene să fie susținută de toate statele membre și de membrii Parlamentului european.”

Europa Liberă: Demnitarii europeni zic că acest regim liberalizat de vize Moldova ar putea să îl obțină, pe parcursul anului 2014. Nimeni nu face o precizare anume: la începutul lui 2014 sau la finele lui 2014? Sau nu contează?

Natalia Gherman: „Este dificil de a face o precizare sau de a vorbi cu exactitate despre când se va încheia procesul decizional. Un element este cert în acest context: avem nevoie de aprobarea din partea Parlamentului european, până la finalizarea mandatului actualului Parlament european, ceea ce înseamnă finele lunii martie, anul 2014. În ceea ce privește Consiliul statelor membre, acolo va fi aplicată procedura tradițională, decizia va fi discutată în diferite comitete și comisii create de statele membre, în acest scop.”

Europa Liberă: Rămâneți încrezătoare că moldovenii ar putea să circule în spațiul Uniunii Europene fără vize?

Natalia Gherman: „După apariția acestei recomandări foarte clare și bine articulate din partea Comisiei Europene, sunt destul de optimistă.”