Unii miniștri din Guvernul Leancă trebuie păstrați, opinii. Info Prim Neo, 05.12.2014.

102

Unii miniștri, care au dat dovadă de eficiență în Guvernul Leancă, ar putea să-și găsească loc în viitorul Guvern pentru a continua reformele începute. Opinii în acest sens au fost lansate în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Președintele Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă, a apreciat în special candidatura lui Iurie Leancă pentru a continua funcția de premier. „Uniunea Europeană vrea la Chișinău un guvern reprezentativ, care să continue reformele, în special ce ține de domeniul justiției și eradicarea corupției. Partidele din viitoarea alianță trebuie să găsească un numitor comun. Cred că ar trebui păstrați cei care au dat dovadă de eficiență în Guvernul Leancă. Dacă toți politicienii ar fi ca Iurie Leancă și Igor Corman, atunci am putea spune că s-a ajuns la un consens”, a spus Chirilă.

Editorialistul Nicolae Negru, deși cu unele rezerve, de asemenea este pentru păstrarea miniștrilor care au dat dovadă de eficiență și integritate. „În Guvernul Leancă sunt și oameni capabili, care au demonstrat că au anumite capacități. Cred că lecția a fost învățată de către majoritatea din ei. Este important ca liderii partidelor, care vor forma coaliția să nu calce pe aceiași greblă, partajarea ministerelor după criterii politice. Atunci coaliția nu va rezista”, a precizat jurnalistul.

Avocatul Vitalie Catană , de asemenea crede că premierul Leancă este candidatura potrivită pentru funcția de premier. „Iurie Leancă a avut un mandat eficient cu rezultate notabile. Decizia însă aparține PLDM, care are cel mai mare număr de mandate din viitoarea coaliție”, a spus juristul.

Experții au mai declarat în cadrul aceleași emisiuni că viitoarea coaliție are nevoie și de o opoziție puternică și constructivă, însă Partidul Socialiștilor nu este potrivit pentru acest rol. „PSRM va fi o opoziție puternică, dar nu și constructivă, ci mai degrabă distructivă. Din păcate, Igor Dodon nu apără interesele Republicii Moldova, ci ale Federației Ruse. Este regretabil că PSRM s-a transformat într-o coloană a cincea, o filială a ambasadei ruse”, a afirmat Victor Chirilă.