Radu Vrabie și Anatol Èšăranu: Ce lucoare vine acum de la răsărit? Radio Europa Liberă. 18.08.2013.

144

În ziua de 8 septembrie, locuitorii Moscovei își vor alege nu doar primarul, ci vor consolida pozițiile unui foarte posibil viitor președinte al federației Ruse. Aceasta ar fi, la părerea multor analiști, miza adevărată a scrutinului din capitala Federației Ruse. Miză care generează tensiuni, confruntări și altercații mult peste cotele „firești” pentru democrația suverană din Rusia. Angrenate însă în procesul general de reconsiderare a politicii interne și externe a Kremlinului, urmare a resetării eșuate în relația sa cu SUA, recentele evoluții din Federația Rusă sunt foarte simptomatice. Să zicem ca altitudinea la care zboară lăstunii înainte de ploaie ori ca scăldatul vrăbiilor în colb. Iată de ce ne întrebăm astăzi ce fel de lucoare vine de la Răsărit și dacă populația Republicii Moldova, mai cu seamă partea împătimită de matrioșka, compusă din Putin, Lavrov, Gundeaev, Jirinovski, Șoigu etc., are suficient discernământ pentru a citi spectrul cromatic al acestei lucori.

Așadar, în studioul de la Chișinău al Europei Libere, astăzi, se află Radu Vrabie, director de programe la Asociația de Politică Externă și Anatol Țăranu, fost deputat și fost ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă.

Europa Liberă: Tema predilectă a presei internaționale este Mizulina, cea care a ieșit la rampă și, probabil, la depășit, deja, pe Jirinovski, deși, Jirinovski este greu de depășit. Într-un articol scris de un corespondent ceh în Rusia, rezumând sensul acestui articol, aș spune că acest corespondent constată că Rusia a devenit agasantă pentru întreaga lume. El dă o comparație, după mine foarte inspirată: e ca un musafir venit îmbrăcat neprotocolar, într-o ușankă, și te aștepți de la el, maximum, să nu iasă cu scandal, nu te mai aștepți la politețuri. Acest autor constată că Rusia devine un „глобальный Жириновски”. Dar Cehia este departe și acestui corespondent s-ar putea să-i pese mai puțin. Republica Moldova este mai aproape de Rusia și este logic să ne întrebăm ce lucoare vine acum de la răsărit, spectrul cromatic, dacă putem să-l facem? Mai ales că vedem o ofensivă a cărei țintă este Ucraina, vecinul proxim răsăritean și vecinul de parcurs european, care la fel trebuia să ia bonusul la Vilnius. Domnule Țăranu, în ipostaza Dvs. de fost ambasador care cunoașteți nu din auzite doar diplomația Rusă, puteți să ne spuneți ce se întâmplă de fapt și dacă este adevărat că s-a trecut la o ofensivă fără menajamente împotriva aspiranților pentru bonusul de la Vilnius?

Anatol Țăranu: „În mare este așa. Vilnius este un element iritant pentru Kremlin. Și Kremlinul, care încearcă să se afirme printr-un proiect geopolitic, Uniunea eurasiatică, desigur că privește cu ochi răi ceea ce se întâmplă acum și apropierea hotarelor UE. Iar țările care tind spre UE și care, în viziunea Moscovei, aparțin zonei de influență a Kremlinului nu trebuie să se miște, să migreze înspre occident. Și atunci Moscova întreprinde toate măsurile posibile, inclusiv și de acel fel pe care le-ați menționat mai sus, pentru a-și păstra intactă zona de influență geopolitică. Cred că aceste eforturi, într-o perspectivă medie și îndelungată, se vor solda cu un insucces cras.”

Europa Liberă: Domnule Vrabie, Dvs. mi-ați recomandat un articol, pe care l-am citit cu interes, semnat de Fiodor Lukianov, care constată de fapt că Rusia nici nu a design-at, nici nu a construit această viitoare Uniune, dar miresele le vrea puse în rând, după care să aleagă, să vadă dacă în general are nevoie, adică își construiește harem, folosind terminologia poate inadecvată, înainte să știe dacă are nevoie de acest harem. Este adevărată această ipoteză a lui Lukianov?

Radu Vrabie: „Domnul Lukianov are o cunoaștere mai bună a establishment-ului rusesc, de aceea eu îl citesc cu mare interes și cred că are dreptate. Una peste alta, dacă ne uităm la toate eforturile Rusiei de a opri țările, mai întâi, din fostul lagăr socialist, apoi din fosta Uniune Sovietică singurul lor succes, ca rezultat, a fost în 2008, Războiul din Georgia. Singurul lucru pe care au reușit să-l obțină, l-au obținut prin căi militare. Tot ce s-a încercat pe căi non-militare a eșuat.”

Europa Liberă: Ce aveți în vedere ca succes, faptul că au fost recunoscute cele două regiuni?

Radu Vrabie: „Nu, că iau oprit pe georgieni din calea lor spre NATO, că nu au aderat la NATO cum era aproape evident în 2008. Ceea ce trezește probabil îngrijorare pentru țările din vecinătatea Rusiei este că Rusia nu poate rezolva o problemă pentru ea importantă, despărțirea de zonele pe care le consideră de influență exclusivă a Federației Ruse, prin căi de atragere a acestor spații. Deci, Rusia, până în momentul actual, nu a reușit să propună nimic mai interesant pentru țările din preajmă decât ceea ce propune, de exemplu, UE. În același timp, situația internă a Rusiei e făcută așa că Vladimir Putin trebuie să cumpere electoratul cu un anumit succes pe intern, fie astă un război, fie un război al gazelor, fie o lovitură de imagine. Bănuiesc că el a devenit ostaticul propriei sale politici de a cumpăra electoratul cu anumite victorii. În fiecare an se confruntă cu aceleași probleme. Sincer vorbind, la momentul actual, prin acțiunile sale Rusia este cel mai mare susținător al integrării europene atât a Ucrainei, cât și a Republicii Moldova. Deci, cu cât mai multe acțiuni de gen război economic sau oricare altă încercare – va mobiliza forțele interne din Ucraina, din Republica Moldova pentru a merge spre UE.”

Europa Liberă: Fiodor Lukianov, din care vreau să citez iarăși, spune de fapt că Rusia și-ar putea complica mult situația, dacă chiar va obține intrarea Ucrainei în Uniunea Vamală și ulterior în Uniunea Eurasiatică, pentru că va avea un participant plenipotențiar care va pune mereu piciorul în prag. Putin este, așa cum spuneți Dvs., conștient? Kremlinul vrea doar să se dea rotund sau pe bune vrea să zădărnicească parcursul european al Ucrainei?

Radu Vrabie: „Cred că este o simbioză a factorilor pe care le-ați enumerat. Prin urmare, înclin să dau dreptate domnului Lukianov că Rusia nu știe ce vrea de fapt. Pe de o parte, există reminiscențele imperiale că Ucraina, Republica Moldova sunt în zona sa exclusivă de influență și nu pot merge în altă parte. Pe de altă parte, nu știe ce să le propună în schimb. Mai este și gândirea asta șovină de a face ca aceste țări să se supună, nu să fie parteneri. Dacă e să ne uităm la abordările în managementul atragerii țărilor în UE vedem că UE nu atrage pe nimeni cu arcanul. UE nici măcar nu propune unor țări să devină membri ai UE. Țările, la rândul lor, bat la ușa UE, văzând acolo un model, văzând o altă abordare civilizațională, văzând prosperare. Țările, de fapt, vor să intre în UE. Pe de altă parte, cu Uniunea eurasiatică Rusia încearcă să tragă țevile, chiar le amenință să vină în aceste structuri. Dacă Ucraina va semna la Vilnius, Republica Moldova este într-un fel apărată de către Ucraina, nu cred că Ucraina va ceda în fața Federației Ruse. Care vor fi pierderile de imagine ale lui Putin rămâne să vedem. Nu cred că, în general, populația din Federația Rusă înțelege foarte bine ce se întâmplă între Rusia și Ucraina. Lor le pare că într-adevăr domnul Onișcenko își face griji de sănătatea lor și periodic găsește elemente dăunătoare pentru organismul cetățenilor din Federația Rusă în anumite produse de import.”

Europa Liberă: Domnule Țăranu, uitându-ne la ceea ce se întâmplă totuși în Rusia, iată Navalinîi, iată Sobeanin, care se presupune că ar putea deveni o entitate suficient de puternică ca să fie comparat chiar cu Elțin, auzim voci de genul acesta, pe de altă parte, unii spun că după ce Sobeanin va câștiga în septembrie, eventual din turul doi, la Moscova se va începe iar strângerea șurubului și iluzia liberalizării va dispare definitiv. Totuși există voci optimiste care spun că Moscova s-ar putea să accepte schimbarea și Rusia ar putea deveni atractivă la un moment dat și e bine de pe acum să ne întoarcem încolo dacă nu oiștea, cel puțin privirile. Dvs. ce ziceți?

Anatol Țăranu: „Cred că marea nenorocire a Rusiei sunt resursele naturale aproape că nelimitate. Această posibilitate de a comercializa gazul și petrolul și de a obține bani căzuți din pod, în mare măsură, aduce la stagnare, inclusiv și social-politică, a situației din Rusia. ceea ce se întâmplă astăzi este nimic altceva decât schimbul pe care îl face regimul de la Moscova, comercializând aceste resurse naturale, și în acest fel cumpărând loialitatea populației. Acest lucru nu poate continua la infinit. Câțiva ani în urmă, adepții uniunii eurasiatice, inclusiv în interiorul Republicii Moldova, vorbeau despre progresele vizibile economice ale Rusiei. Acesta era argumentul care îi făcea pe ei să pledeze pentru aderarea la acest spațiu eurasiatic, la uniunea vamală. Dar iată că deja în presa rusească apar tot mai multe articole care semnalizează începutul unei recesiuni economice. Rusia intră într-o stagnare. Criza economică mondială, care a afectat atât de grav principalele economii ale lumii, ajunge din urmă Rusia. Economia Rusiei, care și așa este una foarte slabă în raport cu principalele economii ale lumii, începe să resimtă aceste consecințe ale crizei mondiale. Cred că vom avea de văzut o cădere substanțială a economiei ruse, fiindcă nu are rezervele necesare de creștere. În aceste condiții, sunt două ieșiri din situație. Sau se va înăspri regimul politic pentru a ține prin, să zicem așa, metode draconice supușenia populației. Sau, până la urmă, Rusia ar putea să vină la o nouă revoluție, la o izbucnire spontană a nemulțumirii, ceea ce ar putea să măture regimul politic existent astăzi în Rusia. desigur că nu vreau să fiu Casandra, dar ca istoric pot să vă spun că acestea sunt două căi, care în ultimă instanță se realizează în asemenea situații.”

Europa Liberă: Navalinîi are șanse să fie vârful de lance sau „fenomenul Navalinîi”?

Anatol Țăranu: „Nu știu, nu pot să spun cu siguranță acest lucru, dar este absolut evident că Navalinîi este un simptom. Navalinîi și toți cei care astăzi protestează activ împotriva regimului, de fapt, reflectă acea nemulțumire care există în interiorul societății rusești și pe care, deocamdată, regimul poate să o țină sub control. Dar va veni momentul când acest lucru deja nu va mai fi posibil. Atunci va apare, iarăși, marea problemă și ce e de făcut? – marea întrebare rusească. Problema Rusiei de astăzi, problema Rusiei lui Putin constă în faptul că ei pledează ideea unei identități civilizaționiste pentru Rusia. Rusia ar putea să fie un centru civilizaționist, în jurul căruia trebuie să se grupeze alte state, alte societăți. Nu e nimic rău în acest lucru, numai că, ceea ce a spus colegul meu, Rusia trebuie să ofere un model fezabil, un model care poate fi acceptat și de alte popoare.”

Europa Liberă: Modelul care îl propune acum Rusia se bazează și pe o altă întrebare celebră a lui Gherțîn, în afară de cea a lui Cernîșevschi, – cine e de vină? – și Rusia răspunde, într-un fel anume, spune occidentul. Vedem vocea lui Mizulina și legile date de Duma de Stat, seria de legi, inclusiv protecția celor care sunt ca Mizulina ș.a.m.d. Domnule Vrabie, totuși, în această balanță, convențional numită Mizulina, Jirinovski, pe de o parte, și pe de altă parte, Navalinîi, eventual Sobeanin, în acest moment, ce pronosticuri faceți Dvs.? S-ar putea să tragă mai mult partida Navalinîi și într-adevăr să vedem o altă Rusia spre toamnă sau spre iarnă?

Radu Vrabie: „În termen scurt eu nu văd victoria lui Navalinîi, pentru că sistemul este prea centralizat, prea controlat din centru. Nu cred nici într-un anumit liberalism al actualului primar de Moscova. În același timp, ceea ce se poate observa în rândurile susținătorilor lui Navalinîi este faptul că aceștia sunt în mare parte intelectuali și oameni de afaceri. Deci, conducerea Federației Ruse pierde controlul asupra unui segment care într-o societate normală este motorul acesteia. Eu însă văd că așa cum este făcut managementul puterii în Federația Rusă, el este făcut sub Vladimir Putin. Bănuiesc că Vladimir Putin realizează faptul că anumite lucruri se întâmplă nu așa cum își dorește, poate nu așa cum este bine. Dar el, vorbind din punct de vedere istoric, se aseamănă cu Brejnev. În momentul în care s-a ajuns la o perioadă de stagnare și el înțelege că are două oportunități, ori schimbă și atunci cade, ori prelungește într-un fel boala, Brejnev a ales să prelungească boala, ca să nu fie el cel vinovat de căderea Uniunii Sovietice și, în scurt timp după moartea lui Brejnev, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Cred că Vladimir Putin este și el într-o situație în care ar accepta mai degrabă să-și termine ambele mandate puternic, adică controlând tot. Iar ceea ce va urma după el nu îl interesează atât de mult.”

Europa Liberă: Mai există și modelul Gorbaciov în această schemă. Gorbaciov a fost conștient că s-ar putea să scape frâiele din mână. Putin probabil are și asta în vedere.

Radu Vrabie: „Nu cred că Putin este gata acum chiar personal, psihologic să dea deliberat puterea din mână, pentru că înțelege că asta ar însemna să piardă frâiele. Cât timp au resursele naturale, despre care a menționat domnul Țăranu, el este pe cal alb, adică el poate să mențină iluzia puterii în Federația Rusă. În momentul în care prețurile la energie vor scădea sau compania Gazprom nu va avea monopol în Europa, fiind și furnizor, și distribuitor, și proprietarul rețelelor, acest lucru probabil îi va îngreuna situația lui Vladimir Putin. Ceea ce este greu pentru Federația Rusă, pentru politica Federației Ruse, și acum vorbesc din punct de vedere neutru, adică nu în calitate de cetățean al Republicii Moldova care într-un fel sunt afectat de aceste ambiții ale politicii externe rusești, este că ei nu au reușit timp de 20 de ani să vină cu o propunere care să fie apreciată de către prietenii Rusiei. Dacă ne uităm în raporturile Federației Ruse cu partenerii săi, chiar cei mai apropiați care până nu demult erau Belarus și Armenia, Rusia nu îi tratează ca pe prieteni, ca pe parteneri, îi tratează ca pe niște apropiați, dar care sunt de rang mai jos. Deci, Rusia nu roagă, nu propune, nu cooperează. Rusia, de fapt, crede că dacă le dă arme sau gaz un pic mai ieftin, atunci ei trebuie să fie credincioși așa cum sunt câinii față de stăpâni.”

Europa Liberă: Îi tratează de fapt ca pe niște prieteni naturali, ați pomenit exemplul Armeniei. Observatorii notează că Armenia oricum o să stea în anticameră și o să se căciulească și de asta își permite să facă gesturi prietenești față de azeri, de exemplu.

Anatol Țăranu: „Haideți să ne aducem aminte, recent, liderul belarus Lukașenko la întâlnirea cu presa, inclusiv cu ziariștii ruși, a vorbit în termenii următori, literalmente: Rusia ne-a mințit. Aici el se referea la Uniunea vamală. Rusia a intrat masiv cu mărfurile sale pe piața internă belarusă și nu le permite belarușilor să activeze liber pe piața rusească. Despre aceasta vorbește aliatul cel mai fidel al rușilor, cu toate că este un aliat cu adevărat cam greoi în relația cu Moscova. Aceste cuvinte spuse de către de către liderul belarus trag foarte greu la cântar. Rusia care îi cheamă pe alții: veniți la noi în Uniunea vamală – la ce trebuie să se gândească candidații virtuali ai acestei Uniuni vamale, când îl aud pe Lukașenko, vorbind despre faptul că Rusia i-a mințit?”

Europa Liberă: Și atunci, pe ce s-a construit, de fapt, mitul acesta al Uniunii eurasiatice, care are tot mai mare aderență sau aderență crescândă, relativă, în Republica Moldova?

Anatol Țăranu: „Pentru Belarus acest mit s-a menținut pe faptul că sunt regimuri politice similare la Moscova și la Minsk.”

Europa Liberă: Dar în Republica Moldova de ce atâta aderență dacă nici măcar nu există osatura, scheletonul acestei uniuni și iată că și belarușii sunt nemulțumiți?

Anatol Țăranu: „În Moldova e foarte simplu, de altfel ca și în alte foste republici post sovietice, este vorba despre un segment numeros al societății care în orice condiții va pleda cauza apropierii de Rusia. Este vorba despre concetățenii noștri rusolingvi pentru care Rusia este patria lor istorică și care în virtutea educației pe care au obținut-o pe parcursul a zeci de ani, poate chiar și 200 de ani aici în Basarabia, și această educație continuă și astăzi – să nu uităm că Republica Moldova este o parte integrantă a spațiului informațional al Federației Ruse, acest lucru trage, iarăși, foarte greu la cântar, – în această situație, Rusia mizează anume pe această parte a societății. Eu, odată, chiar am numit-o coloana a cincea. Cu toate că este o expresie inadecvată, dar într-un fel pentru alegerea noastră civilizaționistă, a Republicii Moldova, a societății moldovenești, indiscutabil, acești oameni sau acest segment al societății joacă rolul coloanei a cincea.”

Europa Liberă: Dar dacă oamenii aceștia într-adevăr vor avea factura înjumătățită pentru gaz și pentru încălzire, așa cum e în Transnistria, de exemplu, pe ei este greu să-i convingi că UE are beneficii mai importante decât factura.

Anatol Țăranu: „Este așa, numai că această factură mai mică practic este imposibilă. Deocamdată ea există la nivel virtual. Pentru Transnistria da, fiindcă ea este o zonă foarte subvenționată direct de Rusia, este o zonă care trebuie să reprezinte, să spunem așa, o vitrină a Rusiei. Dar atunci când va veni timpul să fie atrase state întregi cu o populație foarte numeroasă și cheltuielile se vor ridica la niște sume astronomice, eu nu cred că Rusia este capabilă să țină piept acestor sfidări. Mai degrabă este o operațiune propagandistică care nu are un substrat economic bine așezat.”

Europa Liberă: …și care a reușit, trebuie să recunoaștem. Ultima întrebare pentru discuția de astăzi ar fi referitoare la antiamericanismul, antioccidentalismul care a luat turații în Rusia. Vreau să vă întreb: de ce? Ce beneficii obține Rusia în ideea atragerii sateliților, dacă atacă principiile și valorile spre care tind spațiile euro-orientate?

Radu Vrabie: „Cred că este complex și simplu, în același timp. Este așa numitul mit al cetății asediate. El este ușor de folosit, cu impact, cu rezultate relativ mari. Întotdeauna când ceva merge prost vinovați sunt cei din jur, cei externi. Mai ales că, ceea ce a menționat și domnul Țăranu, există și nostalgia asta față de Federația Rusă, față de patria istorică, față de Uniunea Sovietică, care merge în același pas cu ura față de tot ce este occidental. În momentul în care ești dominat informațional, primești surse din Federația Rusă, într-adevăr, ți se creează impresia că Europa moare deja de vreo 10 ani, că economia este îngreunată, ca iată avem Grecia, Spania, Italia. Cu toate că, nu știu de ce, italienii sau spaniolii în criză trăiesc de zeci de ori mai bine decât moldovenii prosperi.”

Europa Liberă: Iar Abramovici, bine merci, stă acolo.

Radu Vrabie: „Exact. De aceea eu cred că este o utilizare a acestui mit pentru a câștiga timp și pentru a putea cumva acoperi propriile greșeli. Slavă Domnului că atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina crește numărul celor care mai citesc și alte surse, care nu privesc la programa „Vremea” ca la o panacee și ca la un adevăr în ultima instanță. Prin urmare, sunt oameni care văd altfel realitatea. Ceea ce ați menționat Dvs. despre utilizarea, ați spus Dvs. reușită, a resurselor de creștere a aderenților la uniunea eurasiatică…”

Europa Liberă: …barometrul opiniei publice confirmă acest lucru.

Radu Vrabie: „…cred că sunt niște explicații obiective și sunt niște factori care mă fac să fiu destul de liniștit față de aceste încercări. În primul rând, banii sunt gestionați de către niște organizații gen Liga Tineretului Rus, care s-au decredibilizat, în ultimii ani, foarte mult, prin utilizarea frauduloasă a fondurilor din Federația Rusă. Cât despre aderenții spre uniunea eurasiatică, cred că totuși este o chestiune mai degrabă internă. Chestiunea internă se numește PCRM. Când liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat în 2005 că prioritatea este UE, toată lumea, susținătorii vorbeau în Barometru că sunt susținătorii UE. Când Vladimir Voronin a schimbat macazul, lumea care îl crede pe Vladimir Voronin și-a schimbat și ea macazul cu uniunea eurasiatică. Cred că indiferent de rezultatele care vor fi la următoarele alegeri parlamentare, chiar dacă ar veni PCRM la putere, dacă Republica Moldova reușește să parafeze și ulterior să semneze Acordul de la Vilnius acesta va fi punctul ireversibil pentru Republica Moldova. Chiar dacă actuala opoziție vorbește despre faptul că UE moare, iar uniunea eurasiatică este viitorul, puterea, atunci când vii la guvernare, te disciplinează. Atunci vei vedea realitățile cum sunt de fapt și Republica Moldova va intra pe acea traiectorie care nu va putea fi schimbată.”

Europa Liberă: Domnule Țăranu, răspunsul Dvs. la întrebarea referitoare la componenta anti-occidentalistă a politicilor rusești.

Anatol Țăranu: „Este inclusiv și o concurență. Am spus și anterior că Rusia încearcă să creeze un proiect civilizaționist. Iar proiectul occidental este unul de concurență. Altceva e că acest proiect rusesc încă nu a luat contur și noi nu prea înțelegem în ce constă esența lui.”

Europa Liberă: Dughin știe deja ce vrea. Vrea ocuparea Europei.

Anatol Țăranu: „Dughin indiscutabil este un tip foarte abil, un intelectual citit, dar eu nu cred că Dughin este desăvârșirea intelectuală a gândirii sociale rusești. Încă un lucru, și aici vreau să mă refer la ceea ce a spus colegul meu, indiscutabil dușmanul extern este o posibilitate fericită de a devia atenția publică de la propriile impasuri, de la propriile greșeli. Orice regim politic când vede că îl așteaptă dezaprobarea de către propria populație imediat încearcă să creeze o țintă falsă. Atunci la îndemână dintotdeauna este factorul occidental, mai ales că pe parcursul a aproape 100 de ani acest factor, permanent, a fost diabolizat și a fost propus ca răul cel mai mare. Populația rusească este gata să primească această țintă. Încă mulți ani înainte eu cred că occidentul va apărea în ochii unui simplu cetățean rus anume în această ipostază.”

Europa Liberă: Republica Moldova, și asta ar fi pronosticul pe care îl vreau de la Dvs., va ajunge și ea în vizor, la fel ca Ucraina, până în toamnă? Cu durități pe care le știm deja după interzicerea importului de vin, dar și alte invenții la adresa moldovenilor.

Anatol Țăranu: „Cred că noi vom avea parte, în timpul apropiat, de o înrăutățire, de apariția unor complicații în relația cu Federația Rusă și în primul rând în plan economic. Acest lucru este mai mult decât evident. Nu trebuie să fii mare specialist în relația moldo-rusă și în fond să cunoști Rusia foarte îndeaproape ca să nu înțelegi că acestea sunt unicele metode pe care Rusia, astăzi, poate să le folosească la scară largă. Cred că Moldova va fi, în timpul apropiat, afectată și mai mult de aceste politici ale Kremlinului.”

Radu Vrabie: „Eu aș mai adăuga la cele spuse de domnul Țăranu încă câteva metode pe care poate să le utilizeze Federația Rusă. Este vorba de Transnistria, Găgăuzia, probleme în alianță, „revoluția de catifea”. Mă tem că la capitolul acesta chiar suntem destul de vulnerabili și este nevoie de foarte multă pregătire politică, diplomatică ca să putem să facem față. Cred că acum aceste tensionări în zona de securitate, cu Găgăuzia, cu anunțul de „revoluție de catifea” sunt niște tatonări de teren ca să vadă unde Republica Moldova este mai slab pregătită.”

Europa Liberă: … unde se va rupe ața.

Radu Vrabie: „Da.”

Anatol Țăranu: „Aici este important de spus că eforturile de contracarare a acestor pericole trebuie să vină nu numai din partea politicului moldovenesc, dar și din partea întregii societății. Ceea ce numim noi societatea civilă trebuie să se autosesizeze și aici trebuie un grad mai înalt de organizare pentru a fi gata să facem față acestor sfidări.”