Relațiile de colaborare dintre Republica Moldova și Ucraina – discutate în cadrul unei conferințe științifice internaționale

290

La 21 noiembrie curent, la Chișinău, în incinta Academiei de Științe a Moldovei s-a desfășurat conferința științifică internațională ”Ucraina și Republica Moldova: realități, perspective și provocări”. Evenimentul a fost organizat de către Ambasada Ucrainei la Chișinău în parteneriat cu Asociația pentru Politica Externă, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Academia de Științe a Moldovei, Comunitatea Femeilor Ucrainene din Moldova, precum și Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, ULIM.

Evenimentul a adunat reprezentanții mediului academic, diplomatic, instituțiilor de stat, dar și analiști, experți din Moldova și Ucraina, precum și studenți de la facultățile științe politice, relații internaționale. Cu un cuvânt de introducere a participat și Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova, Volodymyr Boiechko, alături de Victor Juc, dr. habilitat, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Oazu Nantoi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Vlad Kulminski, ex-consilier al prim-ministrului Sandu, Sergyi Korsunsksy, ambasador, director al Academiei Diplomatice a Ucrainei, Yevhen Mahda, director al Institutului de Politică Mondială etc.

În cadrul conferinței au fost abordate o serie de subiecte de actualitate dintre aceste două țări, în contextul noilor realități politice regionale și internaționale. Invitații au pus în discuție chestiuni politice bilaterale, precum securitatea regională și soluționarea conflictelor, securitatea energetică și necesitatea diversificării surselor de aprovizionare cu resurse energetice, problema ecologică de pe r. Nistru, amenințările hibride ruse și impactul acestora asupra Ucrainei și Moldovei etc.

Expertul APE pe studii estice, Natalia Stercul, la fel, a participat la lucrările conferinței, unde a abordat relațiile de cooperare dintre Republica Moldova și Ucraina din perspectiva europeană, ambele semnatare a Acordului de Asociere cu UE, și membre a Parteneriatului Estic, menționând importanța aprofundării colaborării dintre aceste două state în domenii prioritare la nivel bilateral și regional.

Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea unei lucrări analitice elaborată de către unul dintre participanți invitați, Yevhen Mahda, intitulată ”Amenințarea hibridă rusă: lecții pentru Europa”.