Dezbateri IPN | Adunarea Națională din 21 mai – mizele evenimentului și riscuri politice în contextul Summitului Comunității Politice Europene

44

„Datorită Summitului CPE, Republica Moldova va fi în centrul Europei și pe agenda statelor UE”,

Victoria Roșa, expertă asociată în politică externă, securitate și apărare, Asociația pentru Politica Externă (APE)

Organizarea Summitului Comunității Politice Europene în Republica Moldova  este un eveniment absolut istoric, întrucât țara va fi centrul Europei, iar acest fapt o plasează pe agenda statelor UE, care schițează politica și la nivel mondial. Declarația a fost făcută de către Victoria Roșa, expertă asociată la Asociația pentru Politică Externă în cadrul unei dezbateri publice cu genericul „Adunarea Națională din 21 mai – mizele evenimentului și riscuri politice în contextul Summitului CPE”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Aș vrea să accentuez faptul că noi vom avea peste 50 de lideri europeni prezenți la Chișinău, care vor discuta chestiuni cu un impact mare, nu doar asupra Republicii Moldova. Subiectele care vor fi discutate vor avea un impact per ansamblu asupra continentului european. Se dorește foarte mult ca această platformă de discuții să vină și cu niște rezultate concrete, cu inițiative care ar da un imbold aspectelor de securitate”, spune Victoria Roșa.
Deși discuțiile vor purta un caracter general și nu particular, problema transnistreană este una care cel mai probabil va fi abordată în cadrul evenimentului. „Este un eveniment unde am putea să venim cu anumite accente în ceea ce privește securitatea Republicii Moldova, dar trebuie să înțelegem că soluționarea conflictului de pe Nistru a devenit nu doar un deziderat pentru Republica Moldova, ci este un deziderat european. Avem o enclavă rusească în regiune. Din motiv că Republica Moldova nu a reușit să își planifice strategiile de securitate națională pe termen lung, a scăpat foarte multe elemente de securitate care erau iminente și vizibile după războiul de la Nistru”, spune ea.

Victoria Roșa mai spune că este important ca autoritățile să identifice din perspectiva Republicii Moldova care ar fi riscurile atât la nivel politic, cât și la nivel de securitate. „Sigur că este important să le discutăm, dar în același timp este important să le dăm acel vot de încredere, atât forțelor politice, cât și societății Republicii Moldova pentru a putea merge înainte și pentru a putea obține acel deziderat pe care ni-l dorim o mare parte a societății – dezideratul integrării europene. Dacă este să vorbim despre acea parte a populației care este mai reticentă sau nu-și dorește ca Republica Moldova să devină un stat membru al UE, trebuie să înțelegem dacă acea populație într-adevăr nu înțelege și nu-și dorește acest proces sau sunt cumva induși în eroare sau dezinformați în ceea ce privește procesul de integrare europeană și atunci trebuie să lucrăm în acest sens”, a remarcat experta.

Securitatea informațională este un alt aspect la care s-a referit Victoria Roșa, precizând că nu vede un risc foarte mare în acest sens. „Trebuie să-i facem față cu toții. Consider că este foarte important, și anume Adunarea Națională „Moldova Europeană” vine cu un element inclusiv de combatere a acestui risc de dezinformare pentru a aduce mai multă informație populației. Cred că este foarte important să avem cât mai multe evenimente în acest sens”, a adăugat Victoria Roșa.

Referindu-se la Adunarea Națională „Moldova Europeană” care va avea loc sub egida președintelui țării, Victoria Roșa a menționat importanța organizării a câtor mai multe evenimente de acest gen care să consolideze societatea. „Este important să avem cât mai multe adunări ale cetățenilor pentru a putea discuta, pentru a putea crea acea oportunitate informațională, pentru că oamenii nu doar ascultă ceea ce se spune de la tribune, dar oamenii discută între ei. Se creează o anumită comunitate în ceea ce privește într-un fel promovarea ideii de integrare europeană. Trebuie să implicăm populația Republicii Moldova și din perspectiva asigurării securității, cu cât mai mult discutăm cu cetățenii, cu atât mai mult și ei vor fi atenți la acele riscuri de securitate și vor putea să le combată chiar ei, la nivelul care-l au fiecare din ei, la nivelul instituțiilor pe care le reprezintă”, a conchis ea.

Dezbaterea publică cu genericul „Adunarea Națională din 21 mai – mizele evenimentului și riscuri politice în contextul Summitului Comunității Politice Europene”  s-a desfășurat în cadrul proiectului „Sprijinul Integrării Europene prin impulsionarea discuției în mass-media privind organizarea summitului Comunității Politice Europene în Moldova – CPE”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Citește mai mult: https://www.ipn.md/ro/victoria-rosa-datorita-summitului-cpe-republica-moldova-va-fi-8004_1097046.html#ixzz82EJRG0UP