Politicienii Moldoveni au Salutat Victoria lui Barack Obama. NewsIn.

102

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif Chaudhry, a organizat miercuri, 5 noiembrie, o recepție la reședința sa, în cadrul căreia invitații au urmărit rezultatele alegerilor americane. Reprezentanții partidului de guvernământ în Republica Moldova și Partidul Comuniștilor și nu au dat curs invitației de a participa la recepția oferită de ambasada americană.

Președintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiș, spune că Republica Moldova nu trebuie să aștepte schimbare de la schimbarea liderilor SUA, "pentru că de obicei după alegeri politica americană se schimbă prea puțin, cu unele accente plasate în funcție de agenda internațională, cum ar fi problema Irakului sau a Afganistanului". "În ceea ce privește Republica Moldova, eu cred că vom avea schimbări atunci când vom face o schimbare la noi acasă, atunci când vom schimba noi unele principii, unele direcții de activitate, unele politici promovate în interiorul Republicii Moldova. Abia după aceasta am putea miza pe faptul că guvernul SUA și-ar putea schimba atitudinea față de Republica Moldova. Nu cred că fără a avea schimbări cardinale, serioase la noi acasă vom putea gândi că SUA își vor schimba atitudinea față de Chișinău", a declarat președintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiș.

Președintele Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, este de părere că victoria lui Obama este una istorică pentru SUA. "Administrațiile democrate în general au demonstrat o abordare mai tranșantă față de statele fost sovietice, față de zona respectivă, care avea nevoie de o intervenție mai plenară a SUA. Eu cred că administrația democrată de la Casa Albă va avea o abordare mai directă vis-a-vis de Republica Moldova în sens pozitiv, pentru că până la urmă Chișinăul are nevoie de sprijinul SUA în a rezolva problemele cu care se confruntă, chiar și în relațiile cu Federația Rusă și cu regiunea transnistreană, și și de ce nu și să fie ajutat să-și stabilească odată și pentru totdeauna opțiunea clară pentru Est sau pentru Vest", a declarat Filat.

Președintele Partidului Popular Creștin Democrat, Iurie Roșca, subliniază că Republica Moldova nui poate schimba poziționarea geografică, dar poate învăța cele mai bune experiențe, practici și modele din lumea occidentală și în primul rând din America pentru ai putea ridica economia și ai putea consolida instituțiile democratice. "Și în acest sens focalizarea atenției opiniei publice din Republica Moldova asupra campaniei electorale din SUA cred că este una utilă pentru că întotdeauna noile democrații, dar și democrațiile mai vechi din Europa Occidentală, se raportează la modelul american. Și în acest sens cred că foarte mult timp de acum încolo, și în campaniile electorale din Republica Moldova, atunci când se vor observa anumite disfuncții și stângăcii, lumea va zice: "Uite, în America a fost altfel, hai să facem și noi așa. Să facem ca această campanie să fie una corectă, să fie una democratică și relevantă pentru poporul Republicii Moldova", spune Iurie Roșca.. Potrivit lui, rezultatele electorale din această țară dau speranța că raporturile dintre Republica Moldova și SUA vor fi mai dinamice și mai strânse și datorită faptului că a învins un candidat tânăr, un candidat care optează pentru schimbare și care poate înțelege mai profund situația țărilor sarace, a vulnerabilităților economice sau a neîmplinirilor sociale pe care le are inclusiv Republica Moldova. "Astfel încât sperăm să avem parte de mai mult sprijin și mai multă înțelegere din partea Washingtonului. Un sprijin care să se reflecte și în dialogul nostru cu Rusia, pentru că Republica Moldova fără suportul în primul rând al SUA și după aceea al UE ar fi pur și simplu înghițită de colosul de la Răsărit", a declarat președintele Partidului Popular Creștin Democrat, Iurie Roșca.

Gheorghe Susarenco, deputat al Alianței Moldova Noastră, este de părere că politicienii moldoveni trebuie să înțeleagă, după exemplul alegerilor din SUA, că, fie el de drepta sau de stânga, șeful statului este președintele tuturor, ceea ce din păcate nu se întâmplă în Republica Moldova. "Vladimir Voronin a rămas președinte al Partidului Comuniștilor și nu a înțeles în cei șapte ani de mandat că trebuie să fie președintele tuturor. Interesul nostru ar fi ca noul președinte american să facă astfel încât SUA să fie mai promptă, ca superputere, în acțiunile sale față de Rusia, pentru ca SUA să ne ajute la rezolvarea durerii noastre și conflictul transnistrean", a mai declarat Gheorghe Susarenco, deputat al Alianței Moldova Noastră.

Vicepreședintele Partidului Democrat, Oleg Serebrian, spune că viitorul curs al politicii externe americane depinde foarte mult de persoana care va fi numită în funcția de secretar de stat. "Este adevărat că Obama nu are o expertiză prea bună a zonei noastre, nu vine din politica externă, ceea ce i s-a reproșat foarte frecvent pe parcursul campaniei electorale. A avut niște accente mai puțin salutare din punctul nostru de vedere, legate de zona noastră, de Federația Rusă. În mesajul său, s-a referit la scăderea drastică a cheluielilor de înarmare, la reducerea bazelor militare, ceea ce ar putea parțial să afecteze parteneriatul militar România-SUA de exemplu, pentru că deja se pun întrebări în legătură cu viitorul bazelor militare americane pe teritoriul României", spune Oleg Serebrian. În plus, spune Serebrian, Obama va fi președintele unei țări profund afectată de criza economică globală și s-ar putea ca după multe decenii America să devină pentru prima dată un stat introvertit, preocupat ca și UE mai mult de problemele interne extrem de mari, decât de politica externă și mai ales cea promovată în zone periferice intereselor americane cum este Republica Moldova. "Sper totuși ca în această situație Chișinăul să nu rămână singur în fața Rusiei. Suntem acum în fața unei Uniuni Europene care e pusă pe gânduri. Criza economică fără îndoială că va revoluționa într-un fel și gândirea politicienilor europeni, care trebuie să gândească bine ce Europă fac și care va fi schema și structura viitoarei UE, care în acest moment s-a dovedit a fi ineficientă, chiar și din punct de vedere economic", spune Oleg Serebrian. Rusia, spune el, este și ea confruntată cu probleme mari și "are mai multe probleme pe Amur decât pe Nistru", motiv pentru care ar putea să nu fie atât de puternică pe cât se vede din Republica Moldova. "Lașitatea noastră uneori ne poate face să credem în puterea unor potențiali adversari. Eu cred că noi trebuie să ne hotărâm bine unde mergem, încotro mergem și ce facem și nu Rusia este cea care va determina viitorul nostru", a mai declarat vicepreședintele Partidului Democrat, Oleg Serebrian.