Interviu cu Jonathan Steele: „Nu cred că politica actuală din Republica Moldova sau nivelul economic din acest moment al țării pot realiza integrarea europeană”. IMEDIA, 30 Martie, 2009.

93

Jonathan Steele este editorialist senior în subiecte de politică internațională al ziarului britanic
The Guardian, pentru care lucrează de câteva decenii. În anii 70 a vizitat frecvent Uniunea
Sovietică în calitate de corespondent al ziarului. În a doua jumătate a anilor 70 este corespondent
la Washington. În perioada 1988-1994 a fost șeful biroului The Guardian de la Moscova. A fost
martor al Perestroikăi și al valului de apariție a statelor noi pe teritoriului ex-sovietic. A scris și
continuă să scrie despre conflictele din America Centrală, Orientul Mijlociu, Afganistan și Irak și
țară pe care a vizitat-o de nouă ori începând cu intervenția militară americană.
A vizitat Republica Moldova de trei ori și în perioada apariției Frontului Popular pe vremea
Perestroikăi, în momentul declarării independenței față de Republica Moldova a regiunii
secesioniste transnistrene și zilele acestea, când a participat la un program de instruire pentru
jurnaliștii din presa scrisă, organizat de Centrul Independent de Jurnalism de la Chișinău.

– Cum este percepută Republica Moldova în Marea Britanie?

– Trebuie să recunoaștem că doar o foarte mică parte a populației britanice știe unde se
află Moldova sau cunoaște ceva despre aceasta. Este o țară mică, nu o vezi prea des pe
prima pagină a ziarelor, nu prea apare la televizor sau în presa de tiraj. Cred că doar presa
de calitate publică materiale despre Moldova, dar și acest lucru se întâmplă foarte rar. Nu
se știu multe lucruri. Dar cred că cei care au auzit de Moldova știu că este o țară săracă,
posibil una dintre cele mai sărace din Europa, care este asociată cu criminalitatea, traficul
de femei, vinul. Uneori nu este ușor să echilibrezi mental aceste stereotipuri și o țară
agrară mică producătoare de vin și traficul de femei și crima. Sunt două imagini care în
mod normal nu prea se combină.

– Atenția occidentală insignifiantă față de Republica Moldova merge în contrast cu
atenția Kremlinului față de această țară și Președintele și Primul ministru ai Rusiei
se întâlnesc cu Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, uneori de mai
multe ori pe an. Cum explicați Dumneavoastră această atenție atât de specială a
Moscovei față de această țară mică aflată la o distanță destul de mare de Rusia?

– Cred că există două explicații principale. Prima este că Moldova a fost prima țară, poate
unica din spațiul ex-sovietic, care a adus comuniștii la guvernare în urma unor alegeri.
Sigur că și în alte părți ale fostei URSS fosta nomenclatură continuă să conducă, în
special în Asia Centrală, Azerbaidjan, Belarus, etc., dar ei nu se mai autodefinesc
comuniști, iar de multe ori folosesc o retorică anticomunistă.

Moldova este un caz neobișnuit, are un partid comunist, pe străzi pot fi văzute simboluri
și sloganuri comuniste și există mari șanse că acest partid să fie reales. Este un partid
popular și mai multe persoane cu care am vorbit îmi spun că alegerile nu sunt fraudate,
așa cum se întâmplă în Azerbaidjan sau Asia Centrală. Cred că Rusia, care asemeni altor
țări ex-sovietice este condusă de fosta nomenclatură (care nu se numește Partidul

Comunist) vede persoanele care conduc Moldova ca pe o parte a grupului lor și vor întrun
fel să le protejeze. Cred că ei (liderii Federației Ruse și n.r.) văd întreaga Moldovă ca
pe un loc care poate fi „protejat” de ceea ce ei percep ca „influență occidentală negativă”.
A doua explicație este evident subiectul NATO. Kremlinul este foarte preocupat de
încercările de a opri orice extindere a NATO în spațiul ex-sovietic. Moldova are o
Constituție care consfințește neutralitatea militară și rușii fac tot posibilul ca să sprijine
acele forțe din Moldova care sunt contra aderării la NATO și care, conform sondajelor,
continuă să dețină majoritatea. Rusia are aproape de granițele sale mai multe statemembre
NATO sau țări care vor să adere la NATO, iar Moldova este una dintre puținele
țări din partea europeană a ex-URSS care nu are asemenea intenții.

– Ați vizitat regiunea transnistreană zilele acestea, după aproape douăzeci de ani,
când ați fost pentru prima dată la Tiraspol. Ce impresii aveți în urma vizitei
actuale?

– Am fost surprins de cât de pustii sunt străzile în Tiraspol. Lumea mi-a explicat că acest
lucru se întâmplă pentru că foarte mulți tineri sunt impuși să părăsească regiunea din
motive economice, să plece în căutarea unui loc de muncă – în special în Rusia. Am fost
la Tiraspol într-o duminică, era o zi de primăvară cu soare, când te aștepți să vezi lume în
stradă sau la cumpărături, dar nu era nimeni. A fost ca un șoc pentru mine, am perceput
locul respectiv ca pe unul destul de trist. În timpul vizitei nu am vorbit cu persoane aflate
la conducere, dar am vorbit cu două persoane aflate în opoziție – ceea ce de asemenea mia
creat o senzație stranie. Am vorbit cu Nadejda Bondarenko, lider al Partidului Comunist
din regiune, care era atât de încrâncenată împotriva lui Igor Smirnov. Ea îl acuza pe
acesta, ca de altfel și pe Președintele rus Medvedev, de a fi mers pe calea capitalismului.
Nadejda Bondarenko este un comunist nereformat, dar interesant este faptul că ea există,
activează și este liberă să spună lucrurile pe care mi le-a spus despre conducere.

De asemenea, m-am întâlnit cu cineva din altă parte a spectrului politic, ce-i drept, nu știu
unde este poziția exactă a acestuia în contextul politic și Dmitri Soin, șeful organizației
„Prorîv”. O organizație care mi s-a părut a fi una încurajată de autorități, care încearcă
astfel să prevină orice gen de revoluții „colorate” în Transnistria prin mobilizarea și
organizarea tinerilor astfel ca aceștia să poată fi de folos în cazul apariției unui pericol
real din partea unor forțe democratice care ar încerca să schimbe sistemul. A fost
interesant să mă întâlnesc cu Soin, acesta avea critici la adresa lui Smirnov în ceea ce ține
de situația economică. Au fost niște întâlniri fascinante.

– Revenind în partea aceasta a Nistrului, care are o retorică pro-europeană. Ați fost
aici pe parcursul mai multor zile și cât de europeană credeți că este Republica
Moldova?

– Ei bine, este o țară care se află într-un fel de perioadă de tranziție. Cred că o bună parte
a moștenirii sovietice mai este prezentă aici. Arhitectura, de exemplu. Clădirile sunt din
perioada sovietică, au apărut foarte puține construcții noi. Doar pe străzile lăturalnice poți
vedea niște clădiri care au fost transformate în oficii, bănci sau restaurante. Cât timp ești
pe strada principală, însă, dincolo de mai mult neon, ai impresia că te afli într-un oraș
sovietic de acum 20 de ani. Sunt mult mai multe gropi pe drumuri decât m-aș aștepta de
la un oraș european modern. Totul arată destul de degradat și neîngrijit. Și cred că este
păcat, pentru că dacă este vorba despre o capitală care arată în acest fel, îmi imaginez că
în celelalte orașe situația este și mai gravă.

Cred că oamenii, în special cei tineri, sunt pro-europeni. Sondajele arată că majoritatea
cetățenilor ar vrea să intre în Uniunea Europeană. Cred că există dorință ca Moldova să
intre în UE și să adopte standardele europene, dar nu cred că politica actuală sau nivelul
economic din acest moment al țării pot realiza acest deziderat.