Interviu cu Vlad Filat: Să administrăm cu mare grijă încrederea acordată de cetățenii Moldovei. Radio Europa Liberă. 13.08.2009.

77

Discuțiile între liderii politici ai celor patru partide democratice ar putea continua azi, dar si maine, după ședința Curții Constituționale. Curtea Constituțională urmeaza sa examineze raportul Comisiei Electorale Centrale cu privire la rezultatele scrutinului din 29 iulie. În caz de recunoaștere a alegerilor și validare a mandatelor de deputat, președintele in exercitiu va trebui să convoace Parlamentul în prima ședință până la 29 august. Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat a declarat in exclusivitate pentru Europa Liberă ca viitoarea coalitie de guvernamant nu doreste o rafuiala politica cu actuala putere dar că aceia care au incalcat legislatia vor trebui să raspundă in fata legii.

Cand si cu ce ar trebui sa se termine negocierile in cadrul coalitiei noi formate de catre cele patru partide necomuniste?, e prima intrebare pe care i-am adresat-o lui Vlad Filat.

Vlad Filat: Daca este sa raspund la întrebarea cind, cu certitudine inainte de a avea prima sedinta de consitutuire a parlamentului nou ales. Daca e sa raspund la intrebarea cu ce, apoi o intelegere per ansamblu, de cum urmeaza sa se prezinte actul de guvernare in Republica Moldova din partea acestor 4 partide, sint foarte optimist fata de perspectiva acestor decizii, exista intelegerea tuturor partilor implicate asupra a ceea ce se intimpla și asupra a ceea ce urmeaza sa se intimple in Republica Moldova sub acest aspect.

Europa Liberă: Dar ce urmeaza sa se intimple?

Vlad Filat: Sa dam dovada cu totii de responsabilitate, urmeaza sa fim foarte atenți la sugestiile si la sfaturile pe care ni le dau sincerii nostri parteneri externi și sa administram cu mare grija increderea pe care ne-au acordat-o cetatenii Republicii Moldova.

Europa Liberă: Domnule Filat, dumneavoastra ati declarat pentru Europa Libera ca nu veti purta negocieri cu partidul comunistilor. Cind va demara dialogul cu PCRM si ce anume veti dori si veti insista sa obtineți de la deputatii comunisti ?

Vlad Filat: Imediat dupa ce va fi luata decizia de validare a mandatelor de catre Curtea Constitutionala, urmeaza sa initiem acest dialog. Va fi un dialog deloc simplu, insa necesar și absolut în vederea obținerii unor înțelegeri care sa nu reprezinte condiționari din partea comunistilor.

Europa Liberă: Dar oare este posibil asa ceva?!

Vlad Filat: Noi urmeaza sa discutăm și sa convingem, daca va fi necesar ca Voronin, partidul comunistilor sa asigure un transfer de putere așa cum prevede norma legală și sa nu provoace tensionări și complicatii în acest sens.

Europa Liberă: Prioritar pentru Dumneavoastra, cei din coalitia necomunista ramine găsirea celor 8 voturi pentru alegerea președintelui?

Vlad Filat: Eu nu cred că trebuie sa vorbim foarte îngust: 8 voturi pentru votarea președintelui. Transferul de putere in Republica Moldova va fi unul mult mai complex și mai complicat pe alocuri fiindca, va dati seama, în 8 ani și jumatate comunistii au creat un sistem, pe alocuri diabolic de guvernare și care, pas cu pas, urmeaza sa îl demontăm. Am încrederea ca dînșii înțeleg exact situatia critica în care se afla țara și nu vor pune ambitia sau interesele de partid în prim plan, ci interesul național al Republicii Moldova. De altfel situatia economica este una foarte si foarte gravă care urmeaza sa fie administrata foarte rapid si energic, cu costuri si pierderi minime. Orice opunere, orice prelungire ca timp duce la pierderi colosale. Nu pentru un partid sau altul, dar pentru oamenii din aceasta tara.

Europa Liberă: Dar cine dintre cei 4 care ati creat Alianta pentru Integrare Europeana și-ar asuma responsabilitatea sa accepte funcția de prim ministru ?

Vlad Filat: Toti suntem suficient de responsabili, însă, eu personal și partidul pe care îl reprezint privim actul de guvernare mai larg decit prin prisma funcției de prim-ministru. Guvernarea urmeaza sa fie asumata de toate cele 4 partide care am format coaliția. Insa, funcționalitatea guvernului urmeaza sa fie privita prin prisma functionalității parlamentului și a instituției prezidențiale și acest lucru urmeaza a fi înțeles și privit ca un întreg, nu separat, prim ministru, președintele tarii, presedintele parlamentului. Deoarece toate aceste instituții urmeaza sa actioneze și sa activeze sincronizat pentru obținerea unui rezultat atit de important pentru noi toți.

Europa Liberă: Acum cîteva zile ati declarat că ați accepta mai degraba funcția de speaker al Parlamentului; ramineti la aceiași opțiune?

Vlad Filat: Doamna Valentina, vreau sa va asigur că nu un fotoliu sau altul mă intereseaza pe mine. Consider că la ora actuala cea mai responsabila funcție și cea mai responsabila misiune în fata celui care urmeaza sa administreze in calitate de președinte al Parlamentului aceasta instituție, deoarece funcționalitatea coaliției în parlament e foarte importanta, va duce, în consecinta, la o buna guvernare in Republica Moldova. Si nu va fi deloc ușor. Eu am experiența respectivă de a activa într-o guvernare de coaliție. Este nevoie de abilitate, este nevoie de caracter și este nevoie de foarte multe lucruri pentru a menține coaliția si, mai mult decit atit, pentru a face fata provocarilor și presiunii unei opozitii care s-ar putea sa fie una foarte agresiva pe alocuri, cea a partidului comunistilor, cu 48 de mandate in legislativ. Nu insist pentru aceasta funcție, însă considerăm și raman la ideea că avem mandatul pe care ni l-au oferit cetățenii Republicii Moldova in a prelua cea mai complicata functie la ora actuala în Republica Moldova, insă, decizia finala, vis-a-vis de cine si ce funcție urmeaza sa ocupe, va fi luata doar in cadrul aliantei.

Europa Liberă: Sa înțeleg că în ceea ce priveste partajarea funcțiilor deocamdată nu ati limpezit lucrurile? Nu ați ajuns la un numitor comun?

Vlad Filat: Deocamdata nu ne-am propus sa finalizam discuția, mai avem ceva timp în fața. Noi urmeaza sa ducem la bun sfîrșit munca la nivel de grup de experți, discutiile pe care le avem noi la nivel de lideri in legatura cu elaborarea unui sistem și a unei structuri eficiente de guvernare in Republica Moldova. Ma refer si la structura Parlamentului, ma refer, desigur, și la structura guvernului și evident munca pe care am inceput-o la nivel de elaborare a unui program de guvernare care reprezinta, de fapt, o foaie de parcurs, care va fi în acelasi timp și un sistem de evaluare etapizat a ceea ce inseamna guvernarea in Republica Moldova.

Europa Liberă: Domnule Filat, ati avut o intrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii. Din cite cunosc noua alianta și-ar dori un parteneriat strategic între Washington și Chișinău, dar și unul cu Moscova. Cum ar fi posibil?

Vlad Filat: Statele Unite ale Americii urmeaza sa joace un rol foare și foarte important în ceea ce înseamna viitorul Republicii Moldova. SUA a fost ca țara, un partener sincer, aceasta tara a avut o deschidere deosebita fata de noi, [dar] nu fost capacitatea sa administrăm eficient, în interes național, pana acum aceasta deschidere. Ceea ce urmeaza sa fie depășit și, insist în continuare ca este o relație foarte și foarte importanta in mod special pentru viitorul Republicii Moldova și vom administra cu mare grija aceasta relație moldo-americana. Si va fi intr-adevar o relație bazata pe un parteneriat strategic.

Europa Liberă: SI totusi insist sa va întreb: noua alianta de guvernare cum are de gind sa mențina echilibrul dintre obiectivul de integrare europeana și relatia cu Federația Rusa, cu demnitarii de la Kremlin ?

Vlad Filat: Integrarea europeana nu presupune in nici un caz relatii ostile cu Federația Rusa. Noi, intr-adevar avem relatii pe care urmeaza sa le administram profesionist și in interes național cu Federatia Rusa. Avem foarte multe probleme și n-o sa mă refer doar la problema transnistreana care urmeaza sa fie rezolvata cu participarea directa a Moscovei, care urmeaza, pe alocuri sa fie adusa la realitate si la norma dreptului internațional. Este o direcție importanta, dar cu certitudine, administrarea relatiilor strategice cu Federația Rusa nu va duce in nici un caz la periclitarea procesului de integrare europeana pentru Republica Moldova.

Europa Liberă: Domnule Filat, dar este adevarat că fără sprijinul Occidentului și fara integrare în Uniunea Europeana, Republica Moldova nu ar avea șansa sa devina un stat liber, prosper, un stat democrat?

Vlad Filat: Da, doamna Valentina, este foarte adevărat ca fara sprijinul partenerilor nostri Occidentali, Republicii Moldova ii va fi greu, pe alocuri chiar imposibil sa depăseasca situatia de criza profunda in care se afla și nu ma refer doar la criza economica. Avem nevoie de sprijin occidental și aceasta deschidere o simțim și ea va fi administrata foarte grijuliu de catre noua guvernare din Republica Moldova.

Europa Liberă: Nu aș putea trece cu vederea și întrebarea ce ține de viitorul relațiilor moldo-romane, cooperarea dintre Chișinau și București, cum o vedeti ?

Vlad Filat: Una fireasca. Bazata pe trecut istoric, pe prezent și viitor comun într-un spațiu valoric, cel european. Urmeaza sa anulam imediat regimul de vize, urmeaza sa restabilim relatii cu Bucurestiul în interesul național al Republicii Moldova.

Europa Liberă: Stiu ca Partidul Liberal Democrat pe care îl conduceti a insistat asupra semnării Convenției privind micul trafic de frontiera, pe cind guvernarea comunista insista pe importanta semnarii celor doua tratate de baza, cel cu privire la frontiera de stat si Tratatul politic de baza. Cum veti proceda acum ?

Vlad Filat: Semnarea Convenției privind micul trafic la frontiera nu are nimic comun cu semnarea documentelor mentionate de Dumneavoastra. Noi vom semna aceasta convenție imediat ce vom avea un guvern instituit și lucru acesta, haideți sa va spun, va reprezenta si un mesaj foarte clar nu pentru Bucuresti, dar pentru Bruxelles, ca avem înțelepciunea sa înțelegem exact ce înseamna politica de vecinatate, avantajele ce sint deschise pentru cetățenii noștri și sa mergem etapizat către scopul nostru final, integrarea deplina a Republicii Moldova în comunitatea europeana.

Europa Liberă: Și care va fi soarta celorlalte doua acorduri?

Vlad Filat: Urmeaza sa discutăm. In primul rînd, noi trebuie sa asiguram o atmosfera neceasra pentru ca aceste probleme sa fie discutate firesc, nu intr-o maniera forțata. Eu sunt foarte sigur ca se vor gasi soluțiile atita timp cit vor fi implicati in acest proces oameni profesionisti, oameni care înțeleg ce înseamnă diplomație și interes național. Vom depăși și aceasta perioada de timp și vom ajunge in situatia in care sa nu mai permitem nimanui sa faca aluzii sau sa șantajeze eventual cu lipsa unor documente semnate între țările noastre.