Kalman Mizsei: „Acum este timpul ca politicienii să se gândească cum să vindece rănile pentru bunăstarea îndelungată a Moldovei”. Timpul. 10.08.2009.

110

I: Cum ați caracteriza Dvs. anul 2009 pentru Moldova?

K.M.: A fost un an dramatic, aș spune chiar șocant pentru întreaga țară. Alegerile competitive reprezintă triumful democrației, însă tînăra democrație și ca și în țara mea și necesită timp pentru a învăța să-și respecte oponenții, să conștientizeze că alegerile desfășurate nu reprezintă sfîrșitul procesului politic, să înțeleagă că cel învins nu va fi învins întotdeauna și că opoziția parlamentară poartă răspundere în conducerea țării. Și pentru a conștientiza într-adevăr aceste lucruri este nevoie de timp. Acest lucru este caracteristic mai ales pentru țările unde nu doar democrația este tînără, ci și însăși țara este tînără. Moldova, la rîndul ei, are un stimulent suplimentar, anume problema nesoluționată cu regiunea transnistreană, fapt care o face și mai vulnerabilă față de influența din exterior. Astfel, drama declanșată provoacă regrete, dar și înțelegere.

Pe de altă parte, poporul moldovean, precum și, într-o anumită măsură, clasa politică și de toate părțile conflictului politic și merită aplauze. Ați reușit să respectați principiile democratice, în pofida retoricii plină de acuzații care a caracterizat competitivitatea electorală în ambele părți ale scrutinului politic, în special a doua oară. Acum este însă timpul ca politicienii să se gîndească serios cum să vindece rănile.

I: Care trebuie să fie următorul pas și ce așteaptă Uniunea Europeană de la clasa politică a țării în situația actuală de după alegeri?

K.M.: După multe luni ale unui aproape întreg an de politică electorală, țara trebuie în regim de urgență să purceadă la soluționarea problemelor stringente. Aici este vorba, în primul rînd, de economie. Moldova are nevoie de o guvernare coordonată și stabilă. Există riscul de a intra în criză politică permanentă și noi cu toții trebuie să simțim responsabilitate pentru depășirea ei. Ca și după evenimentele de la 7 aprilie, mai mult ca niciodată pledăm pentru negocieri politice. Pot exista diferite formule de soluții, însă formula aceasta trebuie găsită cît mai curînd.

Ținînd cont de legea în conformitate cu care se alege președintele, negocierile politice sînt absolut necesare. Politicienii au o mare responsabilitate, însă ei mai au și ocazia unică să transforme aceste norme constituționale într-un avantaj și să înceapă negocieri largi. Va fi dificil, însă negocierile trebuie să fie într-atît de „calitative”, încît rezultatele acestora să poată rezista timpului. Acestea însă trebuie desfășurate rapid, pentru că economia nu poate aștepta. În negocieri este nevoie de mai multă transparență și de atingerea unor rezultate mai bune, pentru ca societatea, în numele căreia se poartă aceste negocieri, să poată aprecia esența și îndeplinirea acordurilor.

O altă doleanță a noastră pentru politicienii moldoveni se referă la competență. Competență, competență și iarăși competență. În negocierile dintre mai multe partide este destul de complicat să urmezi acest principiu. Însă starea economiei are nevoie în primul rînd de aceasta, pentru ca posturile-cheie, cel al prim-ministrului, al ministrului finanțelor, al ministrului economiei să le ocupe persoane care vor putea soluționa probleme pe termen scurt cu caracter macroeconomic, precum și probleme de structură pe termen lung. Acest lucru este de o importanță fundamentală. În al doilea rînd, acele domenii, pe marginea cărora Uniunea Europeană s-a pronunțat anterior în mod critic și care și-au confirmat importanța în timpul conflictului, necesită reforme profunde. Raportul Înaltului Comisar al Consiliului Europei subliniază așa domenii, precum reforma poliției, independența sistemului judiciar ș.a.

I: Au existat controverse serioase pe marginea evenimentelor din 7 aprilie. În opinia Dvs., la momentul actual ce trebuie să întreprindă politicienii în privința acestei traume?

K.M.: Este firesc ca oamenii din ambele părți ale conflictului să simtă nedreptate. Așa se întîmplă întotdeauna cînd există vreun conflict. Și astăzi tot mai mult aud ce trebuie să facă alții pentru a rezolva situația și tot mai puțin: „Ce pot face eu pentru a-mi aduce contribuția la normalizarea vieții publice”. Acum gesturile reciproce sînt necesare mai mult ca niciodată și pentru bunăstarea îndelungată a țării!

Din punct de vedere practic, am chemat la crearea unei comisii și comisia parlamentară ar fi cea mai bună și pentru a învăța lecția din polemica privind corectitudinea alegerilor, din evenimentele de la 7 aprilie, precum și din încălcarea drepturilor omului după acele evenimente. Sub egida aceleiași comisii mai trebuie adoptat codul de conduită al limbii politice, iar toate partidele politice trebuie să-l respecte. Tonalitatea actuală a dezbaterilor politice și a jurnalismului politic slăbește și dăunează dezvoltării în continuare a democrației moldovenești. Noul Parlament trebuie să îndeplinească acestea fără tergiversări, lucru care trebuie să reprezinte hotărîrea tuturor celor cinci partide care au acces în Parlament.

I: În ce fel comunitatea internațională poate să acorde ajutor?

K.M.: Cînd în Moldova va fi creat un guvern de coaliție, FMI ca lucra intens cu acesta pentru a defini un set de măsuri pentru acordarea asistenței financiare. Guvernul va trebui să se apropie serios de reformele care urmează a fi realizate în țară. Finanțarea FMI va mai deschide ușile spre susținerea suplimentară din partea Băncii Mondiale și a Comisiei Europene.

De asemenea, Uniunea Europeană este disponibilă să înceapă negocierile în privința noului acord de bază, care va aduce relațiile Moldovei cu UE la un nivel absolut nou. Aceasta, la rîndul său, va avea o influență economică și socială pozitivă. Vor fi niște negocieri intense, însă lente. Astfel, comunitatea internațională va putea acorda o susținere destul de puternică, principala condiție fiind procesul dinamic de formare a guvernului care să urmeze standardele democratice și să aibă un pachet economic echilibrat.

I: Cum influențează criza politică din Moldova asupra reglementării transnistrene?

K.M.: Criza a încetinit procesul de reglementare, însă componentele de bază ale acesteia au rămas neschimbate. În primul rînd, întreaga Europă trebuie să intensifice securitatea continentului. Acest lucru este în interesele atît ale UE, cît și ale Rusiei. În consecință, Moldova și regiunea transnistreană au o bună ocazie pentru a contribui la succesul comun paneuropean. Pentru aceasta este necesar ca noul guvern, indiferent de coaliția care se va forma, să aducă la un nivel nou importanța reglementării transnistrene. Persoana din guvern care se va ocupa cu această problemă trebuie să aibă competență politică și să inspire încrederea tuturor participanților la formatul de reglementare „5+2”. Moldova trebuie să continue și să-și intensifice eforturile în construirea încrederii cu Transnistria atît la nivelul populației de rînd, cît și la nivelul elitelor. Uniunea Europeană va susține acest proces și susținerea noastră în colaborare cu guvernul moldovean față de Transnistria crește încontinuu. Mizăm pe faptul că guvernul moldovean va continua să urmărească intransigent integritatea teritorială a țării.