Interviu cu Victor Chirilă: Relațiile moldo-europene: de la creditul de încredere la reforme și integrare. Radio Europa Liberă. 20.11.2009

88

Radu Benea: Dl Chirilă vă rog să ne spuneți cine trebuie să inițieze negocierile și când ar putea ele să înceapă, așa cum e scris în decretul prezidențial?

Victor Chirilă: Negocierile se încep de ambele părți. Știm că am avut unele obstacole de trecut – au avut loc alegerile democratice, s-au normalizat relațiile cu România, a fost exclus acel regim discriminatoriu pentru cetățenii români de trecere a frontierei noastre și în cele din urmă, a fost posibilă reluarea discuțiilor și a negocierilor cu Uniunea Europeană vizavi de viitorul cadru juridic. Știm deja data, negocierile vor fi începute la 12 ianuarie. Cred că este un lucru bun, deși aș spune un pic întârziat, suntem în urma Ucrainei. S-a pierdut un an prielnic pentru țara noastră. Au fost două președinții ale Uniunii Europene care aveau o atitudine mult mai deschisă față de țara noastră, față de perspectivele de integrare europeană ale țării noastre, și mă refer la președinția cehă și a președinția suedeză. La anul viitor vom avea două președinții care sunt mult mai reticente vizavi de perspectivele extinderii Uniunii Europene și aici mă refer la președinția spaniolă și președinția Belgiei. Ne va fi un pic mai greu în viitorul an.

Diana Răileanu: Dle Chirilă, la ce beneficii ar putea să se aștepte cetățenii simpli de pe urma acestui acord?

Victor Chirilă: Eu cred că vor fi niște perspective clare în ceea ce privește regimul de vize, ce țină de liberalizarea comerțului cu Uniunea Europeană și aceste beneficii vizează anume întreprinderile noastre economice. Vizavi de facilitarea comerțului cu Uniunea Europeană: suntem o țară care nu are resurse naturale atât de bogate, depindem foarte mult de piețele externe, de exporturile noastre pe piețele externe. Acest viitor acord va crea condiții mult mai prielnice pentru economia țării noastre, pentru relațiile sociale, interumane dintre cetățenii țării noastre și ai Uniunii Europene, ceea ce înseamnă treptat integrarea noastră în spațiul european.

Radu Benea: Se spune însă că liberalizarea vizelor și a comerțului sunt scopuri de foarte lungă durată. Ce reforme ar trebui să realizeze Chișinăul ca să convingă Bruxellesul că merită aceste libertăți? Sau e vorba totuși de o decizie politică internă a UE, independentă de voința Chișinăului?

Victor Chirilă: Într-adevăr, aceste două obiective sunt formulate de Uniunea Europeană ca fiind niște obiective de lungă durată, dar totul depinde de efortul intern al țării noastre, de agenda de reforme pe care Guvernul Republicii Moldova ar urma să o implementeze. Dacă vom reuși să dăm dovadă de seriozitate, de angajament politic coerent, stabil, vom da dovadă de implementarea unor acțiuni concrete pe terenul reformelor, atunci cu siguranță și opinia UE se va schimba treptat. Lucrurile nu sunt statice, ele evoluează. Cred că în paralel cu demararea negocierilor asupra viitorul cadru juridic, efortul principal trebuie să vizeze implementarea reformelor necesare pentru a determina Uniunea Europeană să-și schimbe viziunea asupra perspectivelor de integrare a țării noastre.

Radu Benea: Dar există o măsurătoare a acestor reforme, dar mai ales a rezultatelor?

Victor Chirilă: Cu siguranță viitorul acord de asociere va avea și un plan de acțiuni pentru implementarea sa. Acest plan va conține și o componentă de condiționalitate clar definită. Orice deschidere din partea UE va necesita și progrese pe plan intern. În trecut s-au elaborat foarte multe legi în conformitate cu standardele europene, dar spiritul de implementare a lor a fost departe de cel european; mai mult se asemăna cu spiritul erei sovietice. Avem nevoie ca atât standardele cât și spiritul viitoarelor legi să coincidă. Vor fi fixați termeni în timp, dar și termeni calitativi care urmează să fie îndepliniți.

Diana Răileanu: Noua putere din Moldova a reușit să obțină un sprijin financiar din partea FMI și al Comisiei Europene în niște condiții mult mai bune decât la vecinii săi sau în țările din regiune. Chișinăul spune că va putea conta pe acest sprijin chiar dacă vom avea criză politică în următorul an de zile. Așa să fie?

Victor Chirilă: Cu siguranță Chișinăul poate conta pe bunăvoința Uniunii Europene și a instituțiilor financiare internaționale. Trebuie să remarc că sprijinul de până acum este mai degrabă un credit de încredere acordat autorităților actuale. De acum încolo această încredere va depinde de reformele pe care Guvernul va trebui să le îndeplinească și cred că este necesar cât mai curând posibil să îndeplinească acele reforme, să demonstreze că, nu doar retorica este bună dar și faptele. Eu sunt sigur că autoritățile înțeleg acest lucru.

Este importantă alegerea Președintelui, dar acest lucru reprezintă un obiectiv mult mai larg, ceea ce înseamnă stabilitatea țării, eficiența guvernării, or cred că trebuie de luat în calcul și varianta când Președintele țării nu va putea fi ales din cauza intransigenței PCRM. În acest caz, toate componentele AIE trebuie să se gândească de pe acum la modalitatea de a asigura stabilitatea guvernării în caz de nealegere a Președintelui. În caz contrar, dacă AIE va începe să se ocupe de campania electorală, riscă ca eficiența guvernării să fie pusă sub semnul întrebării și atunci vor fi afectate și mersul negocierilor cu UE și, de asemenea, finanțarea de care ar putea beneficia țara noastră.

Radu Benea: Astăzi premierul Vlad Filat ar urma să se întâlnească la Ialta cu premierul rus Vladimir Putin. Există premise pentru restartarea relațiilor moldo-ruse, după cum își propune Chișinăul, și în ce condiții, pentru că Moscova, indiferent de aspirațiile europene ale Moldovei, ne consideră în zona intereselor sale prioritare și strategice?

Victor Chirilă: Întotdeauna există posibilitatea restartării relațiilor cu Rusia. Totul depinde însă nu doar de dorința noastră, dar și de dorința Federației Ruse. Cred că relațiile cu Rusia este o mare provocare pentru actuala guvernare. Este important ca să se vorbească deschis despre interesele și așteptările noastre, dar în același timp trebuie să fim realiști, trebuie să luăm în calcul și interesele Federației Ruse în regiune. Sigur, probleme ca retragerea trupelor ruse sau problema transistreană trebuie să fie, cred eu, abordate în ansamblu.

Este nevoie de o retorică cumpătată din partea nostră și de un dialog în care să fie implicate și UE, și SUA. În caz contrar, dacă vom recurge la retorici cu nuanțe de extremă, cu siguranță riscăm doar să provocăm Federația Rusă și să avem o atitudine rece din partea Moscovei. Este nevoie de foarte multă inteligență și imaginație în relația cu Federația Rusă. Nu trebuie să ducem un joc dublu, așa cum a fost dus de precedenta guvernare.