Consultări între Republica Moldova și România. MAEIE. 08.11.2012.

105

Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Popov, a avut joi, 8 noiembrie 2012, consultări cu omologul român, Bogdan Aurescu, Secretar de Stat pentru probleme strategice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Cei doi demnitari au abordat mai multe subiecte de interes comun, printre care evoluția relațiilor bilaterale și perspectivele cooperării în cele mai diverse domenii, asistența tehnică acordată RM în procesul reformelor interne și promovare a obiectivelor de integrare europeană, consolidarea cadrului juridic bilateral și extinderea cooperării interministeriale.

În cadrul discuțiilor, au fost relevate stadiul excelent al dialogului politic bilateral, confirmat prin realizarea pe parcursul anului curent a unor acțiuni comune și întâlniri importante, atât la nivel înalt, cât și la nivel de experți din diferite domenii.

Abordând problema diversificării surselor energetice, interlocutorii au accentuat valoarea strategică și interesul în implementarea proiectelor de interconectare energetică a RM cu România, și implicit, cu sistemul energetic european, prin construcția gazoductului Ungheni-Iași și joncțiunea liniilor electrice de înaltă tensiune.

Delegația română a salutat progresele țării noastre în îndeplinirea obiectivelor asumate pe plan intern și extern, reiterând mesajul de susținere a eforturilor RM în procesul de negociere a Acordului de Asociere, crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, și realizarea Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Cu această ocazie, oficialii români au reconfirmat disponibilitatea României de a promova, în continuare, în dialogul lor cu structurile UE și statele membre, mesajul privind acordarea perspectivei europene Republicii Moldova.

Viceministrul Andrei Popov a mulțumit partenerilor din România pentru susținerea acordată în domeniul integrării europene și sprijinul constant în accelerarea proceselor de apropiere a RM de Comunitatea Europeană.

De asemenea, participanții la reuniune au pus în discuție politica regională, cooperarea în cadrul organismelor internaționale, precum și stadiul actual și perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean.

Vizita în Republica Moldova a Secretarului de Stat, Bogdan Aurescu, a continuat cu participarea la ceremonia de inaugurare a sistemului de aprovizionare cu apă potabilă în satul Roșu, raionul Cahul, proiect finanțat de Guvernul României.