Interviu Iurie Leancă: „Toate țările membre ale OSCE au reiterat principiul integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova”. Radio Europa Liberă. 07.12.2012.

119

O soluție viabilă pentru conflictul transnistrean trebuie să se bazeze pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Moldovei, cu identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană, a afirmat vicepremierul Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe și integrării europene, la cea de-a XIX-a Reuniune a Consiliului de Miniștri al OSCE de la Dublin. Potrivit unui comunicat de presă al diplomației moldovene, Iurie Leancă a reiterat angajamentul autorităților de la Chișinău de a promova măsurile de consolidare a încrederii, eliminarea barierelor pentru libera circulație a persoanelor, mărfurilor și serviciilor, îmbunătățirea situației în sfera protejării drepturilor omului, și altele. Ministrul moldovean de externe a acordat un interviu Europei Libere, realizat Valentina Ursu.

Europa Liberă: Domnule Leancă, pentru că ați participat la această Reuniune Ministerială a OSCE, să ne spuneți pe cât de încurajatoare sunt deciziile adoptate acolo, pentru soluționarea crizei transnistrene.

Iurie Leancă: „Această Reuniune Ministerială a fost una bună, una cu anumite rezultate încurajatoare. Pentru prima dată, după o perioadă îndelungată, a fost adoptat de către țările membre un document care ține de procesul de reglementare a conflictului și, în mod special, în formatul „5+2”. În acest document sunt câteva elemente-cheie pentru noi, cum ar fi reiterarea de către toate țările membre ale OSCE a principiului integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova, necesitatea axării și concentrării nu doar pe primele 2 coșuri, dar și pe subiectul-cheie care ține de statutul juridic al regiunii transnistrene în componența Republicii Moldova. Sper că aceste elemente pozitive ne vor permite să avansăm într-o manieră mai eficientă în săptămânile, lunile ulterioare, după anul nou deja, sub președinția ucraineană. Faptul că Ucraina preia președinția, țară care cunoaște foarte bine situația din regiune, țară vecină. Sper să ne ajute să venim cu anumite elemente noi, deși trebuie să menționez că președinția irlandeză a depus eforturi susținute, prin motivația sa, prin expertiza și experiența diplomatică, dar și prin faptul că au încercat să ne arate și alte experiențe, nu neapărat identice ca etnogeneză, ca evoluție. Mă refer la evoluțiile din Irlanda de nord. Deci, prin preluarea anumitor experiențe, anumitor elemente pozitive, președinția irlandeză a fost una de succes.”

Europa Liberă: Credeți că Ucraina, care preia președinția OSCE, de la 1 ianuarie, va fi în stare să convingă Federația Rusă să-și retragă armata din stânga Nistrului? Or, și acest angajament a fost asumat tot în cadrul unei reuniuni OSCE.

Iurie Leancă: „Acest angajament, este adevărat, a fost luat în cadrul unor reuniuni ale OSCE-ului și, de altfel, în cadrul reuniunii ministeriale a fost adoptat un document care se numește „Helsinki +40”. „Helsinki +40” se referă la faptul că iată în 3 ani procesul de la Helsinki inițiat în 75 va cunoaște 40 de ani. În acest context membrii au convenit să mediteze, să reflecteze foarte profund în următorii 3 ani asupra proceselor care se derulează în zona noastră, asupra problemelor cu care ne mai confruntăm, inclusiv problemele care țin de conflictele înghețate și care ar fi soluțiile la aceste provocări. Constatăm că lucrurile s-au schimbat, dar nu așa cum ne-am fi dorit. Noi avem același conflict nereglementat. Și mai există încă o prezență militară străină, deși într-un format ceva mai redus. Ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, nu cred că ține doar de datoria președinției reanimarea acestui angajament mai vechi. Ține, în primul rând, de datoria noastră, fiindcă noi suntem țara cea mai interesată să realizăm acest principiu al neutralității, să realizăm unul din principiile fundamentale ale dreptului internațional, care spune că, dacă țara gazdă nu este de acord cu prezență militară străină, deci țara respectivă trebuie să respecte acest principiu. Și vreau să menționez că în acest an, la această conferință, atât Uniunea Europeană, cele 27 de țări membre, cât și Statele Unite ale Amercii, în mesajele lor de încheiere, s-au referit la necesitatea realizării, îndeplinirii acestor angajamente luate de Federația Rusă în cadrul altor reuniuni anterioare ale OSCE-ului și s-au pronunțat într-o manieră foarte clară asupra necesității demilitarizării în continuare a regiunii, fiindcă prin astfel de acțiuni inclusiv se creează premisele necesare pentru avansarea pe calea reglementării conflictului transnistrean.”

Europa Liberă: Pentru că la această Ministerială în declarația adoptată se vorbește foarte clar despre un statut special pentru regiunea transnistreană, un statut care ar garanta întru totul drepturi politice, economice, sociale, pentru populația din regiune, vreau să vă întreb cine și când ar putea să vorbească despre un asemenea proiect de statut?

Iurie Leancă: „Doamnă Ursu, cred că în momentul respectiv nu trebuie să anticipăm detaliile viitorului statut. În linii mari, elementel-cheie au fost formulate în Legea adoptată de Parlament în 2005. Cunoaștem care sunt liniile, ca să le zic așa, roșii pe care nimeni nu le va accepta, pentru a identifica un statut al regiunii transnistrene. Ceea ce, până la urmă, este foarte important, ca orice soluție să vină să consolideze statalitatea Republicii Moldova și să consolideze vectorul proeuropean. Și să fie un astfel de statut care ar face statul și mai funcțional și nu ar crea din contra anumite probleme și impedimente în funcționarea instituțiilor statului. Nu suntem primii și nu suntem ultimii care se confruntă, s-au confruntat cu astfel de probleme. Și ceea ce este important, și în acest context, să nu reinventăm bicicleta. Și dacă există voință politică din partea tuturor actorilor implicați în acest exercițiu dificil, dar necesar, cred că vom găsi formule, care ne vor permite în baza reglementării conflictului, să avansăm pe calea construirii unui stat democratic, stabil și european.”

Europa Liberă: În cadrul acestei reuniuni, dumneavoastră v-ați exprimat convingerea că reformele care sunt implementate în Republica Moldova pot avea un impact pozitiv în rezolvarea problemei transnistrene.

Iurie Leancă: „Cu cât mai dezvoltați vom fi noi, cei de pe malul drept al Nistrului, din punct de vedere al infrastructurii, din punct de vedere al calității vieții, al serviciilor prestate de instituțiile statului, cu atât mai atractivi vom fi noi pentru cei de pe malul stâng al Nistrului, iar această modernizare, care coincide cu europenizarea Republicii Moldova, tocmai ne va permite să creăm această situație de atractivitate pentru cetățenii care locuiesc pe malul stâng al Nistrului, pentru o republică reintegrată și europeană.”