Interviu cu Gheorghe Cojocaru: Gazoductul Iași-Ungheni, criza politică și gerul siberian. Radio Europa Liberă. 02.05.2013

132

În vizita lui săptămânală în studioul Europei Libere de la Chișinău, istoricul și publicistul Gheorghe Cojocaru s-a oprit în dialogul cu Vasile Botnaru asupra unei știri economice pe care o consideră foarte importante.

Gheorghe Cojocaru: „În plină criză economică și politică, o veste bună a ajuns în aceste zile la urechea cetățeanului din Republica Moldova, care are drept sursă nu guvernul de la Chișinău, ci guvernul României: a fost anunțată licitația publică pentru construirea conductei de gaze Iași-Ungheni, cu o lungime de peste 32 de km, care va permite exportul de gaze din România către Republica Moldova, ca o sursă alternativă la cele existente până acum. Proiectul are o importanță strategică pentru Republica Moldova, urmărind să asigure realmente securitatea sa energetică, atât de vulnerabilă astăzi, în raport cu factorii de risc de peste Nistru.”

Europa Liberă: Dar tot în aceste zile și cum le-ați zis, tensionate și pline de riscuri politice și autoritățile de la Tiraspol provoacă incidentul de la Varnița, cel puțin, așa expertiză s-a făcut în mediile analiștilor, mă refer la încercarea de a se instala noi posturi de control fără acordul guvernului de la Chișinău sau OSCE, sau trupelor de pacificare, provocându-se astfel tensiuni periculoase. Vedeți vreo legătură între ceea ce se întâmplă la Prut și pe Nistru?

Gheorghe Cojocaru: „Incidentul de la Varnița, provocat de administrația de la Tiraspol, poate fi și o reacție la demararea proiectului moldo-român, care are susținerea Uniunii Europene, urmărind să atenționeze guvernul asupra unor costuri suplimentare, pe care va trebui să le suporte, în cazul distanțării de spațiul energetic din Est. În pofida faptului că Tiraspolul oferă o altă explicație incidentului de la Varnița, această reacție a sa și privită prin prisma proiectului conductei de gaze Iași-Ungheni și arată odată în plus că cele două maluri ale Nistrului văd în mod diametral opus perspectivele Republicii Moldova.”

Europa Liberă: De altfel, mesagerii Transnistriei nici nu ascund că există o legătură directă între incidentul recent de la Varnița și mișcările pe care le întreprinde Uniunea Europeană, inclusiv gazoductul, dar inclusiv posturile de control pe care are de gând să le instaleze, în eventualitatea în care malul drept al Nistrului va deveni un cordon sanitar în fața spațiului european. Făcând abstracție de acest ping-pong politic, vreau să vă întreb cum demararea foarte probabilă a lucrărilor de construcție a gazoductului Iași-Ungheni va influența viața oamenilor, mai ales că acum se atestă o scădere de interes pentru perspectivele europene ale Republicii Moldova?”

Gheorghe Cojocaru: „Indiferent de percepțiile publice interne, care, în fond, nu au cum să fie adverse realizării acestui proiect, – dimpotrivă, proiectul este unul vital pentru Republica Moldova, – acesta va fi, practic, primul proiect de anvergură pe dimensiunea integrării economice cu Vestul din istoria recentă, care, odată cu consolidarea securității energetice a statului, promite să schimbe ceva în sistemul economic național. Dar, bineînțeles, un singur proiect pe această dimensiune poate fi un bun început, cu condiția să fie urmat și de altele, în domeniul transporturilor sau rețelelor electrice, de exemplu, pentru a obține schimbări în mai bine în viața oamenilor și, bineînțeles, în percepția publică asupra căii de urmat.”

Europa Liberă: Mai devreme spuneați despre condiția incertitudinii care afectează tot ce se întâmplă acum. E firesc să vă întreb dacă credeți în finalitatea unor asemenea proiecte care s-ar putea împotmoli din cauza unei crize politice fără sfârșit?

Gheorghe Cojocaru: „Mai devreme sau mai târziu, orice criză politică ajunge într-un punct final, fie fericit, fie nefericit. Dar, crizele politice de la Chișinău poartă o puternică încărcătură ideologică, trăgându-și rădăcinile încă din epoca fostului regim sovietic. În istoria recentă a Republicii Moldova s-a întâmplat adeseori ca ideologiile să aibă câștig de cauză, în defavoarea raționalității și predictibilității evoluțiilor social-economice și politice, cu consecințe grele și cu handicapuri imposibil de recuperat ulterior. În împrejurările de astăzi, nu se știe dacă actuala criză politică va fi o excepție sau nu de la această regulă.”