joi, aprilie 25, 2024

Club de Presă APE, Consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul nediscriminării – o prioritate pentru...

  Asociaţia pentru Politică Externă (APE) invită la şedinţa Clubului de Presă APE având ca temă „Consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul nediscriminării – o prioritate pentru Ministerul de Interne şi subdiviziunile sale”. Ședinţa va avea loc...

Integrarea valorilor democratice: Rolul educației civice și al mass-mediei în democratizare

Democratizarea este un proces complex care presupune atât selectarea instituțiilor sistemului politic cât și integrarea acestor instituții în etosul societal. Cea mai mare parte a literaturii de specialitate în domeniul tranziției și consolidării democratice a fost dominată de studiul construcției instituționale, mai ales în cazul Europei Centrale și de Est, unde după 1989 s-au creat instituții noi care să reglementeze aproape orice aspect al realității, de la politic la economic și social.

Graduate Studies (MA) European Union și Russia Studies

Now more than ever understanding the dynamic relations betweenRussia, the European Union, and its Eastern neighbours is fundamental to comprehend global developments in todays changing world.
This unique, multidisciplinary, MA programme provides students with the analytical tools and skills to grasp the political, historical, and economic developments in Russia, the European Union, and their shared neighbourhood. Students are involved in a dynamic process of active learning in which the focus on global developments combines academic quality and the most innovative teaching techniques.

8 -12 February 2016 Visit of Estonian LEADER developers to Moldova: Enhancing the rural...

Time: 08.02.2016și12.02.2016
Place: Moldova
General information about the project:
AGENDA Title of the project: Enhancing the rural development capacities of the local authorities”

PISM is administering a NATO grant from the Science for Peace and Security Programme...

Kacper RÄ™kawek, PISM analyst in the international security programme, has been awarded a NATO grant from the Science for Peace and Security Programme (SPS) to organise the Advanced Research Workshop (ARW) Not Only Syria? Foreign Fighters: A Threat To NATO Allies And Their Neighbours.” The workshop will be held on 18-20 May 2015 in Chisinau, Moldova. PISM is administering the grant and the Foreign Policy Association (APE) is PISMs partner in the project. Kacper RÄ™kawek will serve as co-director of the ARW along with Viktor Chirila of APE. PISMs involvement with NATOs Science for Peace and Security Programme continues Polands cooperation with NATO in the field of science. This is a third NATO ARW event which PISM administers. The proposed activity addresses the SPS Key Priority 1a), i.e. facilitation of mutually beneficial cooperation on issues of common interest, including international efforts to meet emerging security challenges like counter-terrorism, ii) Human factors in the defence against terrorism. It is closely connected with NATOs core task of cooperative security, and the Alliances intentions of enhancing international security beyond its borders.

Tbilisi Transformational Leadership Forum. Georgian Institute for Strategic Studies. 04.01.2016

The Georgian Institute for Strategic Studies (GISS) is pleased to announce the call for applications for the Tbilisi Transformational Leadership Forum (TTLF) 2016. Open to: young professionals between 24 and 35 years old from Eastern Partnership (EaP) countries and the following EU member states: Sweden, Estonia, Lithuania and Poland. Dates: 13-17 March, 2016, Tbilisi, Georgia and mid-April, 2016, Stockholm, Sweden.

Comunicat de Presă, Adunare Generală APE

La data de 16 aprilie 2015, membrii Asociației pentru Politica Externă (APE) s-au reunit pentru Adunarea Generală a APE, eveniment desfășurat anual. În cadrul ședinței a fost audiat raportul de activitate al APE pentru perioada 2014 și au fost discutate și aprobate modificările necesare la Statut.

UE laudă Moldova, critică celelalte țări ale Parteneriatului estic. Radio Europa Liberă. 25.03.2015.

Raportul Comisiei Europene despre progresul făcut de Moldova in 2014 în adoptarea legislației UE și în aproperea ei de Europa este plin de aprecieri pozitive.

Parteneriatul Estic: deficiențe și provocări în 2015, Info Prim Neo, 13.01.2015.

Politica Europeană de Vecinătate (instrumentul de politică externă a UE destinat unui grup de 16 state vecine și inaugurat în 2004) urmează a fi revizuită pe parcursul anului curent. Necesitatea revizuirii este dictată de criza din Ucraina și de necesitatea aplicării unei abordări mai flexibile față de vecinii UE. Cert este că în acest an UE nu planifică să se extindă și nu se știe dacă Republica Moldova va putea depune cererea de aderare la UE. Astfel de opinii au fost exprimate la clubul de presă al Asociației pentru Politică Externă (APE), desfășurat la IPN.

The College of Europe, Natolin Campus, the German Marshall Fund of the United States...

Next years edition will be devoted to one of the most pressing issues of recent years - energy security. The participants will reflect on the impact of energy architecture on the global, regional and national markets and their broader influence on both domestic and foreign policy. They will also discuss the challenges and opportunities for assuring energy security in their respective countries, as well as within the European Union and in the United States.

The consortium of partners presented the first results of the research project Important, Forgotten...

Stakeholders' Survey on Post-Vilnius Eastern Partnership (www.amo.cz/trendseap) at the 6th annual meeting of the Eastern Partnership Civil Society Forum on November 20 in Batumi, Georgia.

Invitație, Convenția Națională pentru Integrare Europeană din Moldova

Dragi colegi, avem deosebita plăcere de a vă invita la Conferința de final a Convenției Naționale pentru Integrare Europeană intitulată: ”Vectorul European al Republicii Moldova: provocări și perspective după alegerile parlamentare din 30 noiembrie”. Evenimentul va avea loc luni 15 decembrie începând cu orele 9.00 la hotelul Regency, str. Sfatul Èšării 17. Convenția Națională pentru Integrare Europeană este un proiect implementat în cooperare cu IDIS Viitorul, Expet Grup și Asociația Slovacă de Politică Externă având suportul financiar din partea Slovak Aid. Agenda o gasiti atașat.

Anunț — Concurs public pentru elaborarea studiului ”Atragerea investițiilor străine directe în R. Moldova:...

Asociația pentru Politica Externă Externă anunță concurs public pentru elaborarea a șase materiale analitice în următoarele domenii:
Studiul ar urma să aibă următoarea structură:
1. Evoluția investițiilor străine directe în R. Moldova;
2. Percepția investitorilor străini privind impedimentele existente în atragerea investițiilor străine directe în Republica Moldova;
3. Dificultăți și deficiențe instituționale și legislative care afectează activitatea instituțiilor responsabile de atragerea investițiilor străine directe în Moldova: Ministerul Economiei; MIEPO;
4. Dificultăți și deficiențe instituționale și legislative care afectează activitatea zonelor antreprenorialului liber (Zonele Economice Libere) și a parcurilor industriale;
5. Concluzii;
6. Recomandări.

Eastern Partnership Initiative between Vilnius and Riga

Public presentation of preliminary results of AMO's research project Important, Forgotten or Irrelevant? Stakeholders' Survey On Post-Vilnius Eastern Partnership supported by the International Visegrad Fund. The presentation is a official side event of the 6th annual meeting of the Eastern Partnership Civil Society Forum.

Un spațiu economic comun va fi benefic în primul rând pentru Tiraspol, studiu. Info-Prim...

Ideea creării unui spațiu economic comun între două entități ale unui singur stat nu a mai fost enunțată vreodată, însă în cazul Republicii Moldova acest spațiu ar aduce multe beneficii. Malul stâng ar avea de câștigat chiar mai mult de pe urma unui asemenea spațiu. Concluziile au fost formulate de către expertul economic Vitalie Rapcea, autorul studiului „Definirea conceptului de spațiu economic comun, Republica Moldova și regiunea transnistreană, prin prisma analizelor modelelor existente”, prezentat în cadrul unui club de presă organizat la IPN de către Asociația pentru Politică Externă.

Moldova nu-și valorifică potențialul în domeniul energiei regenerabile, studiu. Info-Prim Neo. 17.10.2014.

Republica Moldova utilizează 4-5% din potențialul de energie regenerabilă pe care îl are. Dacă acest potențial ar fi valorificat pe deplin, țara ar ajunge să atingă obiectivul de a înlocui 20% din energia utilizată cu cea regenerabilă deja către anul 2016. De această părere este expertul în securitate energetică Vadim Ceban, autorul studiului „Dezvoltarea energiei regenerabile în Republica Moldova: realități, capacități, opțiuni, perspective”, realizat pentru Asociația pentru Politică Externă.

Lecție inaugurală pentru anul academic 2014-2015 la tema „Moldova între geografie și istorie” susținută...

"Eu aleg să fiu de partea oamenilor… Voi avea grijă ca politicienii să fie mai buni și sper într-o Moldovă democratică, prosperă, într-o Moldovă unde noi vom dori să ne întoarcem acasă..."

Provocări cu care se poate confrunta Moldova în crearea Zonei de comerț liber cu...

Expertul economic Viorel Chivriga și autorul studiului „Prioritățile și provocările implementării DCFTA în Republica Moldova”, realizat la comanda Asociației pentru Politică Externă și susține că implementarea Acordului de Asociere dintre Moldova și UE va fi sortită eșecului dacă nu vor fi realizate reformele începute de guvernare.

Comunicat de Presă: Prezentarea Raportului „Lecții învățate pentru Republica Moldova – experiența țărilor...

Raportul a fost elaborat de Institutul Georgian pentru Studii Strategice (GISS) și Asociația pentru Politica Externă (APE) cu susținerea Fondului Internațional Vișegrad în cadrul proiectului "Sprijinul V4 pentru integrarea economică a Georgiei și a Republicii Moldova în Uniunea Europeană".

În Republica Moldova practic nu există condiții pentru o informare pluralistă, studiu. Info-Prim Neo....

În Republica Moldova practic nu există condiții pentru o informare corectă și pluralistă. Autoritățile, în loc să îmbunătățească lucrurile, ca să apară mai multe instituții media puternice, cară să răspundă rolului esențial al presei, au înrăutățit aceste condiții. Este nevoie ca presa să fie mult mai independentă financiar decât acum, pentru o democrație eficientă, pentru capacitatea societății de a fi informată, de a alege și a face alegeri corecte. Concluzia se regăsește într-un studiu al Asociației pentru Politică Externă (APE): „Starea presei și între independență editorială și dependență financiară”, prezentat la o conferință de presă la IPN.