Analize

După 24 de ani de independență, R. Moldova a ajuns în impas, ea vrea, dar nu poate. Vrea să scape de sărăcie, dar nu poate. Vrea să combată corupția, dar nu poate. Vrea să se debaraseze de oligarhi, dar nu poate. Vrea o justiție imparțială, dar nu poate. Vrea pe marii hoți la pușcărie, dar nu poate. Vrea miliardul înapoi, dar nu poate. Vrea Transnistria înapoi, dar nu poate. Vrea să scape de armata rusă, dar nu poate. Vrea în UE, dar nu poate. Vrea Unire, dar nu poate. Mai pe scurt, Moldova a ajuns într-un impas existențial, care în limbajul unor experți locali și externi se numește: impotență de stat. Alții sunt mai radicali și afirma că la mijloc avem de-a face cu un stat impotent. De altfel, actuala criza politică vine să toarne apă la moară acestora din urmă.

In the wake of the EaP Summit in Vilnius that took place on 28-29 November 2013, Moldova was considered the brightest star of the EaP. Its merits were evident. It initialed the Association Agreement (AA) including the Deep and Comprehensive Free Trade Aria (DCFTA) with the EU concluded successfully the visa liberalization dialogue with the EU and the European Commission recommended to the EU Council the lifting of visa requirements for Moldovan citizens who hold biometric passports. Five months later, on 28 April 2014, the EU has liberalized visa regime with Moldova, then, on 27 June 2014, Moldova signed the AA and started its provisional implementation on 1 September 2014. The prospects of Moldovas partnership with the EU were much more promising than ever before.

Având în vedere realitățile expuse mai sus, în opinia noastră, lansarea negocierilor politice asupra statutului juridic special al Transnistriei este incertă și riscantă. Nu doar administrația de la Tiraspolul, dar, inclusiv, autoritățile de la Chișinău nu manifestă interes real pentru astfel de negocieri. Republica Moldova este totalmente nepregătită pentru reintegrarea regiunii transnistrene. Aceasta nu dispune în prezent de o politică sistematică de reintegrare și nici de resursele necesare pentru realizarea unui astfel de efort.

Spre deosebire de Republica Moldova, Ucraina n-a fixat niciodată în Constituție principiul neutralității permanente, deși și-a anunțat această intenție în Declarația de Independență din 1990. Experiența Ucrainei în materie de neutralitate s-a rezumat doar la perioada 2010-2014 atunci cînd Kievul a aprobat o lege privind neaderarea Ucrainei la blocuri militare. După abrogarea acestei legi, Ucraina revine la ideea aderării la NATO fără ca această idee să devină o posibilitate reală în viitorul apropiat din cauza războiului din regiune. Urmărind aceste oscilații ale Kievului între statutul de țară neutră și dorința de a intra sub umbrela occidentală de securitate, Chișinăul poate să tragă anumite concluzii cu privire la funcționalitatea propriului principiu de neutralitate consfințit în articolul 11 al Constituției.

Analiza propusă tinde să ofere o perspectivă selectă despre efectele economice, sociale, și politice pe diferite durate de timp, pe care le poate avea o posibilă apropiere a RM de Uniunea Vamală. În afară de cadrul analitic și metodologic divers și interdisciplinar propus, studiul urmează să mai genereze o utilitate aplicativă. El va permite o examinare mai logică și exactă între opțiunile de integrare europeană și eurasiatică, permițând elaborarea unor campanii de informare mai eficiente pentru populație. Acest lucru va fi posibil prin scoaterea în evidență a mecanismului efectelor care le-ar putea avea apropierea de UV pentru Moldova.

Analiza ia în vizor procesele inițiate de Parteneriatul Estic (PaE) și consecințele acestora pentru Republica Moldova. În special, autorul insistă asupra caracterului vag, nedefinit și nedeterminat al PaE care, în realizarea angajamentelor, mizează mai ales pe ambiguitate constructivă și pe automatism.

În prezenta lucrare vom lua în dezbatere principalele tendințe ce gravitează în jurul acestui clivaj major - neutralitate versus aderare la NATO - din perspectiva consecințelor crizei din Ucraina asupra Republicii Moldova. În opinia noastră, în conjunctura actuală ideea de neutralitate își pierde din ce în ce mai mult sensul. Ba mai mult, dispariția regulilor de joc acceptate anterior transformă neutralitatea într-un concept aproape găunos. Totuși, paradoxul asigurării securității face ca, în pofida erodării continue a conținuturilor sale, neutralitatea să rămână un concept indispensabil din perspectiva necesității minimizării riscurilor. Orice orientare în altă direcție ar determina o sporire nejustificată a riscurilor și amenințărilor pentru Republica Moldova.

Anexarea Crimeii de către Rusia și instigarea ulterioară a unei rebeliuni armate în regiunile Donetsk și Luhansk din estul Ucrainei impun considerarea scenariului că Republica Moldova ar putea fi expusă unei experiențe similare. Condițiile care ridică riscul răspîndirii din Ucraina a instabilității social-politice și violenței armate ce o însoțește includ tensiunile centru-periferie care implică interesele minorităților etnice, disensiunile în clasa politică, situația economică slabă și deficitul de fermitate a guvernării dar și a partenerilor occidentali.

În acest context, ne propunem o analiză comparativă a patru opțiuni alternative status quo-ului existent: a) aderarea la NATO; b) aderarea la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), girată de Rusia; c) aderarea la UE și PSAC(Politica de Securitate și Apărare Comună); d) crearea unui nou mecanism regional de cooperare în domeniul apărării. Vom sugera următorul set de criterii pentru evaluarea opțiunilor propuse: a) gradul de securitate; b) costuri; c)fezabilitatea tehnică și administrativă; și d) fezabilitatea socială și politică.

În pofida unor constrângeri externe și interne, Republica Moldova a semnat și a ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Cele mai mari dificultăți, însă, abia urmează și sunt legate nemijlocit de implementarea acordului. În perspectivă scurtă și medie, vor fi înregistrate mai multe tentative de denunțare a Acordului de Asociere sau de zădărnicire a implementării acestuia. Unele din ele sunt deja materializate.

'Lecții învățate pentru Republica Moldova - experiența țărilor Vișegrad privind integrarea economică în UE'
'Lessons Learned for Moldova - Experience of the Visegrad countries on the Economic Integration into the EU'

După 2009, de când au venit la putere partidele ne-comuniste, nimeni nu mai vorbește în Republica Moldova despre presiuni politice asupra presei. Poate doar opoziția comunistă, atunci când vine vorba despre închiderea canalului NIT, sau vreun lider de partid extraparlamentar nemulțumit de lipsa de atenție cu care îl tratează presa.

În 2012, reprezentanții Chișinăului au venit cu propunerea de creare a unui spațiu economic unic dintre Republica Moldova și regiunea transnistreană. Propunerea Chișinăului viza aspecte de natură tehnică în ceea ce privește problemele legate de politica vamală și cea fiscală a celor două regiuni și nu reprezenta un concept de spațiu economic comun. Este de menționat că noțiunea de spațiu economic unic între două entități economice din cadrul aceluiași stat nu există ca atare. În această ordine de idei, prezentul studiu își propune să definească acest concept prin prisma experiențelor similare ale spațiilor economice de referință - CEE, AELS, CEFTA, Uniunea Vamală EurAsEC.

În ultimii cinci ani, Republica Moldova a înregistrat mai multe progrese în dezvoltarea parteneriatului său cu Uniunea Europeană (UE) care relevă o tendință evidentă de apropiere graduală de UE. Acordul de Asociere cu UE poate fi un moment de cotitură istorică în evoluția de mai departe a țării noastre. Acesta este o șansă unică de a cataliza puternic procesul de modernizare a Republicii Moldova, având ca vehicul integrarea europeană. Este capabilă clasa politică și societatea să fructifice această oportunitate? Suntem noi în măsură să asigurăm ireversibilitatea integrării europene a Republicii Moldova?

Invazia militară rusă pe teritoriul Ucrainei și anexarea de facto a Crimeii, vor produce schimbări tectonice în arhitectura securității nu doar în spațiul post-sovietic, dar și în Europa în general. Nimic nu mai e sigur în regiunea noastră, imprevizibilul și incertitudinea domnesc peste tot. Suntem în fața unui nou posibil Război Rece între Est și Vest, între Rusia, pe de o parte, și SUA, UE și NATO, pe de alta parte.

În ultimele săptămâni s-a scris mult, cu indignare firească, despre invazia militară rusă în Crimeea, care a încălcat flagrant integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. Totuși, pentru a înțelege cu adevărat ce urmărește Putin, pentru ai zădărnici planurile sale, trebuie să analizăm faptele la rece, lăsând la o parte furia, patimile și emoțiile noastre.

În ianuarie 2013, Ucraina a preluat Președinția anuală a OSCE. „Anul Kievului” a fost așteptat cu mult interes și speranțe de către Chișinău, care spera că țara vecină va reuși să obțină rezultate pe dosarul transnistrean. Ucraina a declarat reglementarea transnistreană drept prioritatea numărul unu pentru perioada mandatului său. După opt luni însă rezultatele sunt foarte modeste, atât pentru conducerea ucraineană, cât și pentru Chișinău, precum și alți actori implicați în procesul de negocieri. Moscova și Tiraspolul însă pot fi mulțumite de felul cum au decurs negocierile și mai ales că au reușit să tergiverseze inițierea negocierilor asupra viitorului statut politic al regiunii transnistrene și chestiunilor de securitate - reformatarea misiunii de pacificare și retragerea trupelor și munițiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

This report is produced within the Projects framework "Contributions to the Development Partnership between Romania and the Republic of Moldova", implemented by the Foreign Policy Association of Moldova and the Romanian Center for European Policies in Bucharest, and co-funded by the United States Agency for International Development and the Unit for Development Assistance of the Romanian Ministry of Foreign Affairs.

România este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova, potențialul și valența strategică ale căreia au fost constant subapreciate, ignorate, subminate sau denigrate de majoritatea politicienilor moldoveni și de o bună parte a societății noastre ce mai trăiește încă cu nostalgiile după defuncta Uniune Sovietică. Lipsa unei clase politice mature, vizionare și temerare, în special, la Chișinău, ne-a costat ratarea unei șanse unice de a crea în primul deceniu al independenței noastre un tandem politico-economic cu Bucureștiul pentru integrarea comună în Uniunea Europeană.