Nereușind să-și revină bine în urma provocărilor fără precedent cauzate de pandemia secolului al XXI-lea, Republica Moldova s-a ciocnit de alte provocări și mai dificile și imprevizibile. Conflictul armat din Ucraina a alertat întreaga lume, creând crize economice, sociale și politice profunde la nivel global. Particularitatea actualului război este că acesta nu se desfășoară doar pe un câmp de luptă cu granițe clar definite, ci se caracterizează prin propagarea consecințelor sale în mai multe țări. Strategiile și tacticile de război devin, de asemenea, tot mai sofisticate.

Se poate spune cu siguranță că 24 februarie 2022 a fost ziua care ne-a făcut să privim lumea altfel. De la invazia Rusiei în Ucraina, multe state au început să resimtă consecințele acestui război. Este o perioadă de noi provocări politice și socio-economice pentru țările din regiune și pentru comunitatea mondială în general. Republica Moldova, în special UTA Găgăuzia, nu face excepție. Moldova este unul dintre primele state care a început să găzduiască refugiați din Ucraina. UTA Găgăuzia, având granițe comune cu statul vecin, unde au loc operațiuni militare de amploare, se confruntă cu provocări fără precedent și mari dificultăți legate de consecințele acestui război.

În acest context, cetățenii care locuiesc pe teritoriul UTA Găgăuzia s-au mobilizat rapid, pentru a ajuta cetățenii ucraineni care au fugit din calea războiului. Receptivitatea, pe care puțini o așteptau din partea moldovenilor, având în vedere nivelul scăzut de trai al acestora, a fost apreciată nu numai de refugiații înșiși, ci și de întreaga comunitate internațională. Conotația pozitivă a termenului „factor uman” a contribuit la sprijinirea unui număr mare de persoane strămutate în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ceea ce a fost extrem de important într-un moment în care organizațiile internaționale aveau nevoie de timp pentru a-și coordona contribuțiile și a oferi asistență umanitară refugiaților ucraineni.

În acest studiu politico-analitic sunt examinate principalele provocări în funcționarea mecanismului de răspuns și gestionare a crizei refugiaților ucraineni, precum și gradul de implicare a principalilor actori în procesul de reglementare a acesteia. O atenție deosebită este acordată problemelor de securitate informațională ca urmare a consecințelor războiului hibrid purtat de Rusia pe teritoriul UTA Găgăuzia.

Acest studiu politico-analitic a fost elaborat în cadrul proiectului „Contribuția societății civile la combaterea noilor amenințări hibride ca răspuns la afluxul de refugiați: abordarea rezilienței active a Republicii Moldova”, implementat de Asociația pentru Politică Externă (APE) în parteneriat cu Nord News, Centrul European „Pro-Europa” din Comrat și Zona de Securitate, finanțat printr-un grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR), cu sprijinul Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Opiniile, argumentele și concluziile menționate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al IWPR și al guvernului britanic.

Policy brief Pro Europa Comrat Ro

Download: http://www.ape.md/wp-content/uploads/2023/02/Policy-brief-Pro-Europa-Comrat-Ro.pdf