marți, decembrie 2, 2025

Interviu cu Nicu Popescu: Numai 6 luni de la dialogul despre vize până la...

Miniștrii europeni de externe au spus astăzi la Luxemburg că abolirea vizelor europene pentru Republica Moldova este un obiectiv pe termen lung. În acest scop, miniștrii au cerut Comisiei Europene să elaboreze un set de condiții pe care trebuie să le îndeplinească Moldova înainte de a se califica pentru regimul de vize liberalizat.

Interviu cu Oleg Serebrian: Partenerii noștri europeni, inclusiv francezii, așteaptă întâi de toate ca...

De fapt, majoritatea statelor au câte două sau chiar trei ambasade la Paris. E vorba și de țări relativ mici cum ar fi Ungaria, bunăoară. Republica Moldova e una dintre puținele state care sunt prezente la Paris cu o singură misiune diplomatică, care gestionează atât relațiile bilaterale moldo-franceze, cât și raporturile noastre cu organizații internaționale atât de mari precum UNESCO sau Origanizația Internațională a Francofoniei.

Interviu cu Oleg Serebrian: Transnistria pe agenda întrevederii. Radio Europa Liberă. 18.10.2010.

Ambasadorul Oleg Serebrian: „Sperăm că problema transnistreană va fi obiectul unei atenții mai aparte din partea celor trei lideri”

Interviu cu Marcus Meckel: Alegere între schimbările în curs și o viață într-un trecut...

Social democratul german Markus Meckel: „Diferența dintre stânga europeană și PCRM este foarte mare. Partidul Comuniștilor a rămas un partid nereformat”.

Interviu cu Andrei Popov: „Dialogul politic moldo-rus marcat de polifonia de mesaje venite de...

Andrei Popov: „Cu toate că pe parcursul vizitei eu am încercat să aduc mai multe argumente, demonstrând că la nivelul acțiunilor guvernării în ansamblu am reușit să asigurăm un curs foarte pragmatic, responsabil atât în ceea ce privește agenda de cooperare bilaterală, reglementarea transnistreană, cooperarea în cadrul CSI, totuși această polifonie de mesaje și declarații, care au venit din Chișinău pe parcursul acestui an, n-au contribuit la coagularea unei percepții că Chișinăul vorbește cu aceeași voce.

Interviu cu Teodor Baconschi: „Avem același orizont și un obiectiv comun”. Radio Europa Liberă....

Ministrul de externe român Teodor Baconschi: „România care a fost primul stat care a recunoscut suveranitatea R. Moldova, nu a fost niciodată un stat anexionist”.

Interviu cu Victor Osipov: Reluarea rutei de tren Chișinău – Cuciurgani – Odesa. Radio...

Vice-premierul Victor Osipov: Sperăm că partea transnistreană este interesată să faciliteze procedura de control încăt să dea cît mai puțină bătaie de cap pasagerilor.

Interviu cu Armand Goșu: O nouă paradigmă pentru relația cu R. Moldova.Radio Europa Liberă....

Profesorul Armand Goșu: Moldova trebuie să capitalizeze interesul, admirația și sprijinul de care se bucură în UE.

Interviu cu Victor Osipov: Inventarierea documentelor semnate în procesul de reglementare. Radio Europa Liberă....

Victor Osipov: „Mediatorii și observatorii așteaptă ca reprezentanții Tiraspolului să cadă de acord cu relansarea procesului de negocieri”.

Interviu cu Ștefan Gorda: Moldova inclusă în programul ceh de asistență pentru dezvoltare. Radio...

Ambasadorul Ștefan Gorda: „Nouă nu ne rămâne decât să fructificăm această deschidere extraordinară din partea actualelor autorități de la Praga”.

Interviu cu Igor Corman: „Un complex de care trebuie să ne debarasăm”. Radio Europa...

Invitatul special al emisiunii din această dimineață este dl Igor Corman, președintele Comisiei parlamentare de Politică Externă și Integrare Europeană, iar tema convorbirii de astăzi va fi și una veșnică oarecum și Republica Moldova între Est și Vest.

Interviu cu Victor Chirila si Eugen Caras: Ultimele evoluții în negocierile privind liberalizarea regimului...

*Transcriptul emisiunii radiofonice, din 19 septembrie 2010, realizată de Asociația pentru Politică Externă (APE) în colaborare cu Agenția de știri și analize Imedia și cu asistența Fundației germane Friedrich Ebert Stiftung (FES). Emisiunea este difuzată la Radioul Vocea Basarabiei în fiecare duminică.

Interviu cu Ingrid Tersman: „Uniunea Europeană este cheia pentru viitorul Moldovei”. Timpul. 18.09.2010.

ă așteptam să întâlnesc o doamnă gravă cu statură de viking - un fel de Margaret Thatcher scandinavă. Dar am descoperit o domniță în rochie violet, cu ochii strălucind și fața zâmbitoare. Excelența sa Ingrid Tersman, noua Ambasadoare a Regatului Suediei în R. Moldova, a venit la Chișinău în prima zi a toamnei, iar la 15 septembrie i-a înmânat scrisoarea de acreditare președintelui interimar Mihai Ghimpu. Are un CV impresionant, ceea ce ne face să fim optimiști vizavi de viitorul relațiilor moldo-suedeze. Relații care, pe durata a mai mulți ani, sunt o adevărată poveste de succes.

Interviu cu Dan Dungaciu: Vectorul European al R. Moldova din perspectiva Consilierului Prezidențial Dan...

*Transcriptul emisiunii radiofonice, din 05 septembrie 2010, realizată de Asociația pentru Politică Externă (APE) în colaborare cu Agenția de știri și analize Imedia și cu asistența Fundației germane Friedrich Ebert Stiftung (FES). Emisiunea este difuzată la Radioul Vocea Basarabiei în fiecare duminică.

Interviu exclusiv cu Dmitrii Danilov. APE. 24.08.2010.

Interviul cu Dmitrii Danilov, Șeful Departamentului Securitate Europeană, Academia de Științe a Federației Ruse este în original.

Interviu cu Dmitrii Danilov: „Rusia dorește consolidarea statalității moldovene”. Radio Europa Liberă. 16.08.2010.

Dmitri Danilov: „Fără o strategie de integrare, - nu contează, regională, CSI-istă sau a UE, - problema statutului Transnistriei nu poate fi rezolvată”.

Interviu cu Victor Osipov: „Separați și puternici” sau „uniți și prosperi”? Radio Europa Liberă....

Vice-premierul Victor Osipov: Autoritățile de la Tiraspol nu știu ce să facă și cum să scape de dosarele fabricate lui Vardanean și Cazac.

Interviu cu Vlad Filat: Sprijin direct UE ca urmare a racordării la rigorile europene....

Premierul Vlad Filat expune rezultatele convorbirilor avute la Bruxelles și evidențiază faptul că în perioada imediat următoare Moldova își va putea dubla contingentul de produse vinicole pe care le exportă fără taxe în Uniunea Europeană.

Interviu Valeriu Chiveri: Încercăm să insuflăm viață formatului de negocieri 5+2. Radio Europa Liberă....

Valeriu Chiveri, noul ambasador la Viena: „Cu cât rolul UE și SUA va fi mai mare, cu atât mai mult ne apropiem de o posibilă reglementare a problemei transnistrene”.

Interviu cu Oazu Nantoi: Un conflict anacronic și perspective diplomatice în raporturile dintre Chișinău...

Ministrul adjunct de Externe al Federației Ruse, Grigori Karasin își începe astăzi vizita de trei zile în Republica Moldova. Dl Karasin va avea întâlniri cu liderii coaliției de guvernare, cu șefii unor partide, cu deputați, dar și cu administrația autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene. Eveniment demn de așteptări sau rutină diplomatică? Discutăm în această dimineață cu analistul politic și deputatul PD, Oazu Nantoi.